Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Carti’ Category

Nu ştiu cum de m-am apucat să scriu fix despre cartea asta. Poate pentru că e cea mai recentă lectură, dar cred că şi cea mai uşurică din ultima vreme. Chiar dacă am citit-o direct în engleză, în două ture de citit am terminat-o. Şi am avut şi norocul să o găsesc la un anticariat cu 5 lei. Deci mi-a adus câteva bucurii în plus cartea asta:D.

Ştiu că părerile despre Gordon Ramsay sunt împărţite. Nu din perspectiva lui ca bucătar, ci din cauza imaginii pe care şi-a făcut-o în show-uri precum Hell-s Kitchen, din care a ieşit cam şifonat pentru că nu prea şi-a putut stăpâni limbajul şi temperamentul. Eh…în cartea asta o să aflaţi prin câte trecea omul în timp ce se filma show-ul respectiv. Ştiu că nu e o scuză, dar pentru oamenii super focusaţi pe carieră, e o pierdere de timp să se preocupe de rating şi de dat bine la cameră. Ei vor doar să gătească. Eu una nu prea ştiam mare lucru despre el, recunosc că i-am urmărit de câteva ori emisiunile şi am adaptat reţeta de şniţele de legume de la el, dar mi-a plăcut destul de mult cartea. Nu e scrisă cu cine ştie ce pretenţii, se cam abuzează de cuvântul F***, dar în rest, mi se pare ok. Nu prea m-a pasionat partea despre cariera lui în fotbal, în schimb mă fascinează oamenii care devin obsedaţi de carieră şi reuşesc să suporte orice ca să ajungă cât mai sus. Au genul ăla de pasiune nebună care îi ţine zi şi noapte la locul de muncă şi în loc să-i stoarcă de energie, le dă şi mai multă. Altfel, nu-mi explic cu reuşeşte să lucreze aşa de mulţi ani într-un ritm constant. Mi se pare că el a fost unul dintre norocoşii care şi-a găsit o soţie la fel ca el, care să aibă aceleaşi principii în ceea ce priveşte cariera şi să-l înţeleagă când lucra muuult peste program. Există şi o parte super tristă a vieţii sale, în special copilăria şi relaţia cu tatăl său, iar mai apoi relaţia cu fratele său dependent de droguri. Pentru un om care a trăit cu aşa de multe variabile pe care nu le putea controla, eu zic că a luptat mult şi a ajuns foarte departe. Eu zic că e o carte care merită citită, fie că vă place Gordon, fie că nu.

P.S: Nu comentez titlul pentru că nu mi se pare că Gordon e foarte umil:) Cred că un alt adjectiv i s-ar fi potrivit mult mai bine. „Workaholic Pie” mai degrabă:D

432075

Anunțuri

Read Full Post »

Cartea asta am ales-o după titlu. Şi cei de la Libris au fost tare drăguţi şi mi-au trimis-o repejor ca să-mi satisfac curiozitatea şi să văd dacă Gabriel Liiceanu e pe lista mea albă de autori contemporani români. Deocamdată e:). Încă îi descopăr romanele şi, cu toate că uneori nu ne sincronizăm în idei, îmi place stilul domniei sale şi vreau să mai citesc şi alte cărţi.

Să revin la subiectul romanului voluminos de care m-am apucat acu-s câteva săptămâni. Cu toate că nu a fost arestat în perioada comunistă şi nici nu a avut acţiuni cu care să iasă în evidenţă prea mult (cu excepţia unei burse de studiu în Gemania şi a unui comportament deosebit faţă de omul de rând: „Îi umilea până și prezența mea. Eram de pe altă planetă. Aveam gulerul călcat la cămașă. Citeam în limbi străine. Traduceam din greacă. Mă urau”.), autorul descoperă că şi el a fost urmărit de către fosta Securitate şi ironia sorţii face ca după căderea comunismului să ajungă să lucreze în acelaşi loc cu suspectul “turnător”. Nu are rost să vă imaginaţi că în carte o să găsiţi cine ştie ce detalii savuroase din perioada în care a fost interceptat, ci romanul e mai degrabă o analiză a sistemului şi a nevoii pentru care a continuat acesta. De ce ai avea nevoie de sute de mii de oameni care să-I supravegheze şi să-I suspecteze constant pe ceilalţi? De ce această foame continuă de ceva ce trebuie raportat? Pentru că în lipsa acestor fapte, unele chiar şi inventate, scopul tău ca turnător, şi implicit banii pe care îi primeşti, dispar. Pentru un om care nu a suferit totuşi în temniţele comuniste, poate mi s-a părut puţin exagerat textul. Ca şi eseu împotriva unui sistem în sine, l-am acceptat şi mi s-a părut un temei veridic pentru scrisorile “trimise”.

Ce mi-a rămas în minte din carte, pe lângă figura remarcantă a lui Noica, e cea a lui Toth Imre (supravieţuitor al Holocaustului), un filosof şi istoric al matematicii care a scris un volum spectaculos după părerea mea: Palimpsest. Acesta este practic un colaj imens făcut din textele altor autori, cu scopul de a susţine totuşi o idée principală de-a autorului colajului sau de a dezbate anumite subiecte. Astfel, filosofi sau matematicieni, ajung să se dueleze în argumente cu personaje ale unor romane sau cu politicieni. Totul, la nivel de citate extrase din alte opere. Nu ştiu dacă o să reuşesc să duc la capăt cartea asta şi să o înţeleg, dar e pe lista mea de provocărţi:)

dragul meu turnator

Read Full Post »

Încă o carte foarte interesantă din seria Crime de la Editura All. Acțiunea romanului are loc în anul 1948 în Los Angeles și îl are ca protagonist pe Easy, un bărbat afro-american care tocmai a rămas fără slujbă și nu are cum să-și plătească ipoteca. El frecventează barul prietenului său Joppy când, un bărbat pe nume DeWitt Albright îi oferă o sumă importantă de bani dacă reușește să o găsească pe Daphne Monet, o tânără de culoare albă care frecventează barurile de jazz. Lucrurile se complică destul de mult în carte, Daphne Monet nu e deloc ceea ce pare a fi și Easy rămâne fără o parte din prietenii lui după toată această aventură. E o carte plină de acțiune, crime neașteptate, schimbări de situație, șantaj și pericol. În urma întregii povești, Easy devine detectiv particular și aventurile lui continuă și în următoarele romane ale autorului. A fost interesant să găsesc o carte în care detectivul e un afro-american și cred că literatura care promovează diversitatea ar trebui susținută, în special în țările care s-au confruntat cu astfel de probleme. Cu toate că există unele clișee și aspecte tipice sudului în carte, e normal într-un fel, pentru a evidenția mediul în care se învârte Easy și pentru a crea atmosfera specifică acelei perioade.

Cartea e de citit pentru iubitorii de romane polițiste, dar și pentru cei care vor să își extindă puțin limitele și să încerce o poveste cu detectivi mai atipică.

tn1_mosley_-_diavolul_final

Cartea am primit-o cadou de la Editura ALL a cărei ambasadoare de brand sunt, dar părerile extrem de subiective îmi aparţin:)

Read Full Post »

Cartea asta a fost exact așa cum mă așteptam. Citisem și Nono așa că eram convinsă că o să am parte de o lectură plăcută și interesantă. Fiind vorba de un roman polițist, nu aveam cine știe ce pretenții artistice, vroiam doar un roman interesant, care se citește ușor. Mi se pare foarte fain că avem literatură contemporană cât mai diversificată și încet încet nu mă mai tem să citesc autori români:). Am ușoare rețineri, dar dacă verific vreo 2 bloguri și mă asigur că limbajul e totuși unul acceptabil și că nu au scris cartea doar ca să fabuleze ei în voie (btw, le recomand un blog în acest caz), mă apuc de citit fără prejudecăți.

Romanul îl are ca personaj principal pe Grigore Kader, un polițist cu un aspect puțin mai exotic, perfect pentru numeroasele prejudecăți etnice și religioase din România. Kader are de dezlegat misterul unui aparent jaf încheiat cu o crimă. Este furat un tablou care nu are suficientă valoare pentru a justifica omorul din spatele lui, așa că investigația se complică. Pentru mine sincer, motivul crimei și intriga creată în jurul cercului de suspecți nu au fost prea captivante. A fost însă o lectură plăcută și cred că dacă va continua cu acest gen, autoarea are șanse mari să se impună. Cu toate acestea, dat fiind faptul că Nono și Micul Chagall au stiluri total diferite, m-ar încânta ca autoarea să încerce și alte genuri și să ne surprindă cu ceva total nou.

Mi-a plăcut faptul că romanul a fost ancorat în societatea românească și tabieturile ei și mi-au plăcut destul de mult cum au fost conturate personajele feminine precum mama lui Kader sau Serinela, specialista în grafologie. Mie una mi-a plăcut romanul și cred că e o carte potrivită pentru noua secţiune Crime pe care Editura All a lansat-o pe Strada Ficţiunii. Eu una v-o recomand, chiar dacă nu sunteți fani ai genului. E bine să susținem scriitorii români, altfel doar o să ne plângem că nu avem de unde alege. Când găsim un autor care merită promovat eu zic că e bine să o facem.

Cartea am primit-o cadou de la Editura ALL a cărei ambasadoare de brand sunt, dar părerile extrem de subiective îmi aparţin:)

tn1_micul_chagall_-_renata_carageani

 

 

 

 

Read Full Post »

Ultima carte primită de la Libris a fost „Fata cu picioare de sticlă”. De atunci, reducerile mari nu m-au lăsat în pace aşa că am mai comandat câteva cărţi super faine despre care sper să apuc să vă povestesc cât de curând.

Să revin la lectura pe care am terminat-o abia zilele trecute din motive care au ţinut de starea necesară pentru a citi o astfel de carte. Fără să ştiu despre ce e vorba, în momentul în care am ţinut cartea în mână (cu o copertă superbă, iubesc variantele cu coperţi groase), am simţit că va fi o lectură diferită, poate chiar tristă. Şi aşa a fost.  Romanul prezintă povestea care se înfiripă între Midas Crook, un fotograf singuratic şi uşor timid şi Ida, o tânără care suferă de o boală misterioasă care-i transformă picioarele (şi mai apoi tot corpul) în sticlă. Acţiunea se petrece pe insula St. Hauda’s Land, un ţinut ciudat în care se petrec o mulţime de lucruri care nu pot fi explicate în domeniul naturalului. Henry Fuwa este unul dintre oamenii care au anumite cunoştinţe despre acest fenomen al transformării corpurilor în sticlă, dar este mult prea prins în trecutul său pentru a putea să-i ofere ajutor Idei.  Încercările Idei de a se vindeca o duc şi înspre Carl Maulsen care fusese  îndrăgostit de mama ei. Toate aceste personaje care au legătură mai degrabă cu părinţii lor, mi s-au părut că îi ţin într-un fel închişi pe aceşti doi tineri şi nu le dau posibilitatea să-şi trăiască viaţa din plin. Ei sunt mereu urmăriţi de fantomele trecutului şi St. Hauda’s devine un fel de închisoare. Relaţia dintre cei doi tineri mi s-a părut că a evoluat extrem de greoi sau poate doar atmosfera apăsătoare a cărţii mi-a dat senzaţia asta. Nu vreau să vă stric surpriza finalului, deşi deja am văzut recenzii care dezvăluie o mare parte din el. Nu am mai citit de mult o carte care să îmbine atât de real elementele magice cu faptele concrete. E adevărat că trebuie să ai o anumită stare, puţin mai nostalgică pentru a citi cartea asta, dar eu zic că e o lectură interesantă şi mă bucur că i-am dat o şansă.

Pe lângă această carte frumoasă, cei de la Libris mi-au trimis şi două cărticele pentru copii şi anume: „Prinţ şi cerşetor” şi „Vrăjitorul din Oz”. Şi cum aveau reduceri foarte faine zilele trecute, mi-am mai comandat şi eu câteva tot din această categorie. Despre ce o să se întâmple cu ele vă povestesc cât de curând la capitolul „proiecte frumoase”:).

hyperliteratura-fata-cu-picioare-de-sticla-carte

Read Full Post »

Iar sunt foarte în urmă cu articolele despre cărţi, dar încerc să recuperez puţin câte puţin. Nu mai citesc la fel de mult şi asta mă cam debusolează, am începute o grămadă de cărţi, dar parcă nu mai am timp şi uneori nici răbdare să le termin. Dar cartea asta chiar m-a pus pe gânduri şi am vrut neapărat să vă povesteasc despre ea. Nu e cine ştie ce capodoperă, nu are ceva extrem de special, dar o să vă explic imediat de ce am ţinut să scriu despre ea. Patti Smith e o cântăreaţă pe care mulţi o recunoaşteţi probabil pentru cântecul “Because the night”. Atmosfera boemă a cărţii e dată  de notiţe despre Jimi Hendrix, Janis Joplin, Beatles, etc.  Relaţia cu fotograful Robert Mapplethorpe nu am reuşit s-o înţeleg prea bine. Au fost împreună câţiva ani, apoi s-au despărţit şi el s-a dovedit a fi homosexual, dar încă se iubeau…prea mult flower power pentru capacitatea mea de a înţelege lucrurile. Un lucru surprinzător pe care l-am găsit în carte a fost o scurtă referire la Brâncuşi. Era ceva de genul că lucrul care-l enerva cel mai tare era să-i fie atinsă barba atunci când făcea dragoste. Aparently he was like a rock star pe vremea aia în America.

Să revenim la ce m-a uimit pe mine. Determinarea cu care oamenii ăştia şi mulţi din generaţia lor şi-au urmat visele. Vroiau să fie artişti şi nu au pierdut asta nici măcar o secundă din vedere. Patti scria poezii, Robert a vrut să fie un fel de Andy Warhol până a descoperit pasiunea pentru fotografie. Şi chiar dacă asta a însemnat de multe ori să doarmă pe străzi sau să rabde foame, nu s-au complăcut într-o situaţie mediocră. Mă tot gândesc la oamenii de genul acesta. Cum e de exemplu şi Kyosaky (el nu e artist, dar tot e de admirat:) despre care am citit curând că a stat vreo 7 luni fără casă şi complet falit deoarece nu vroia să accepte orice slujbă şi să intre în cercul vicios al creditelor. Pentru unii oameni poate părea ciudat că preferi să treci printr-o situaţie atât de drastică şi să te ţii cu ultimele puteri de visul tău. Eu una le admir curajul de a nu se alinia cu restul societăţii şi de a continua să fie autentici şi să creadă în capacităţile lor. De multe ori mă gândesc dacă aş avea curajul necesar să renunţ la tot şi să mă concentrez strict pe ceea ce-mi place şi ce-mi doresc în viaţa asta. Toată lumea în jur mi-ar spune că sunt iresponsabilă, că nu mai am siguranţă financiară.

Cum decizi când e momentul să sari în gol şi să te bucuri de necunoscut?

image description

Read Full Post »

Cu ocazia împlinirii a cinci anişori plini de succese, cei de la Libris ne provoacă din nou la un concurs interesant. Vor să afle cum credem noi că arată librăria online ideală şi ce aşteptări avem de la ea. Eu una trebuie să recunosc că îmi place tare mult să merg în librăriile din Cluj şi să mă pierd printre cărţi. Dar de cele mai multe ori nu am timpul necesar sau dacă librăria nu are un spaţiu amenajat pentru răsfoit, mă simt un pic ciudat să fiu doar eu cu vânzătoarea şi ea să aştepte după mine. Aşa că deja de mai bine de doi ani, cumpărăturile substanţiale de cărţi mi le fac de pe internet. Să luăm punctual câteva criterii care alcătuiesc librăria mea online preferată.

  • Are un design user-friendly. Îmi place să am frumos ordonate şi la îndemână cât mai multe variante de a organiza cărţile. Libris le are exact aşa: pe edituri, pe subiecte, în funcţie de preţ, în funcţie de vânzări, plus că reducerile şi noutăţile apar mereu în topul paginii.
  • Relaţia cu clientul. Pentru mine e foarte important să nu am impresia că totul e procesat automat pe calculator şi nu există oameni care muncesc în spatele acestei platforme. Aşa că de la telefonul pe care-l dau pentru că am ceva nelămurire, la întrebările de pe mail sau de pe Facebook şi până la şoferul de la firma de curierat care deja mă cunoaşte şi e curios ce mi-am mai comandat, eu sunt încântată când văd că întreaga echipă îşi dă interesul pentru a mulţumi clientul.
  • Transportul. Aici cred că cei de la Libris au devenit imbatabili. E singurul loc de unde îţi poţi cumpăra cărţi online şi nu trebuie să te stresezi pentru costurile cu transportul. De când au adoptat această politică îmi cumpăr exclusiv de la ei cărţile. Înainte, fiind şi studentă şi cu banii bine drămuiţi, eram nevoită să mai apelez şi la alţi prieteni care comandau ca să depăşim o anumită sumă şi să fie transportul gratuit. Trebuie să recunosc că de când nu mai am grija asta, cumpărăm de multe ori peste suma respectivă, aşa că mişcarea celor de la Libris a fost foarte inteligentă. Tot aici trebuie menţionată şi punctualitatea. Sunt foarte nerăbdătoare când vine vorba de cărţi şi mă bucur enorm când comanda mea e livrată în mai puţin de 48 de ore. Sunt convinsă că e o muncă imensă în spate, dar asta denotă mult profesionalism şi o bună organizare.
  • Promoţiile. Mi se pare importante, cu toate că de multe ori dacă îmi doresc mult o carte nu am răbdare să intre la promoţie aşa că o cumpăr imediat. Chiar dacă pentru mine personal nu reprezintă un lucru extrem de important, cred că e esenţial pentru o librărie online ideală să aibă în vedere şi acest aspect.
  • Promovarea online. De la blogul pe care îl au, la pagina de Facebook şi la concursurile pe care le organizează, consider că o librărie online trebuie să ştie să folosească aceste metode pentru a se promova cu ajutorul celor din mediul online.
  • Proiectele în care se implică. Îmi place atunci când văd că există o parte umană în site-ul de pe care îmi comand cărţile. Fie că e vorba de proiectele sociale în care se implică, fie că e vorba de oameni pe care îi susţin pentru că le sunt dragi, îmi place să văd aspecte care ţin de relaţionarea cu cei din jur şi îmi place să simt că fac parte dintr-o comunitate frumoasă.

Am scris cu foarte mult subiectivism din mai multe motive. Deja de mai bine de doi ani şi eu şi prietenii mei ne cumpărăm cărţi online exclusiv de la Libris. Nu le fac reclamă gratis, o merită pe deplin şi îmtotdeauna le-am apreciat serviciile de calitate şi munca pe care o depun zi de zi. Nu am avut până acum motive să mă plâng sau care să mă determine să caut un alt furnizor.

Pe scurt, aşa arată librăria mea online ideală. Că ea există deja şi se numeşte Libris, e doar o coincidenţă rezultată din munca, valorile şi profesionalismul unor oameni care se vede că apreciază cărţile. La mulţi ani, Libris şi la cât mai multe proiecte  frumoase!

Libris.ro

Read Full Post »

În ultima vreme am păţit o grămadă de pocinoage care m-au ţinut cam departe de blog. Dacă pierderea ochelarilor şi implicit ceaţa în care mă aflu de ceva săptămâni e strict vina capului meu pierdut în nori, durerea de măsele şi operaţia complicată la măseaua de minte o pun pe seama karmei: sigur vorbesc prea mult şi uite că de câteva zile mă înţeleg cu lumea prin semne pentru că am dureri groaznice când înghit, darămite să port o conversaţie. Să trecem peste aceste amănunte şi să revin la o recenzie pe care speram s-o scriu într-o stare de spirit mai bună, dar am zis să nu mai amân.

Ca mulţi dintre voi probabil, sunt foarte sceptică atunci când vine vorba de autori români. Mă aştept din start la cuvinte destul de vulgare şi ceva scriitură post-modernă pe care sunt  prea înapoiată să o înţeleg. Uite că „Matei Brunul” e una din cele mai frumoase surprize ale literaturii contemporane din ţara noastră şi chiar dacă nu am citit şi alte cărţi finaliste, cred că a meritat premiul „Augustin Frăţilă” pe care l-a obţinut.

Chiar dacă începutul mi s-a părut un pic greoi, poate nu reuşeam eu să intru în atmosferă, după câteva zeci de pagini devoram cartea şi eram tot mai intrigată. Matei Bruno este un păpuşar trimis de părinţi din Italia în România, pentru a-şi găsi de lucru în domeniul său de interes. E un tânăr destul de naiv, pierdut în lumea sa de artist şi bineînţeles că nu are nicio şansă în momentul în care are de-a face cu Securitatea, chiar dacă este acuzat pe nedrept. Brunul din momentul prezent e un om cu memoria ultimilor 20 de ani ştearsă, care alături de tovarăşul Bojin şi prietena sa Eliza încearcă să mai adune câte-un indiciu din vechea lui viaţă. Tot romanul e construit pe baza alternanţei a două perioade: prezentul în care Matei Brunul  alături de păpuşa sa, Vasilache, e „ajutat” de Bojin şi de stat pentru a se reintegra în societate şi perioada de 20 de ani petrecută în închisoare (la Canal, la Galaţi şi la Iaşi), care i s-a şters lui Matei Bruno din minte. Pe măsură ce descopeream şi eu în fiecare capitol lucruri noi, aflam cine sunt de fapt Bojin şi Eliza, aflam prin ce a fost nevoit să treacă un om nevinovat, am suferit alături de Matei. Ştiu că e o operă de ficţiune, dar el e simbolul tuturor celor care au fost condamnaţi pe nedrept. Şi am simţit neputinţa lor în fiecare pagină şi m-a emoţionat cartea asta mai ceva ca o mărturie vie. Nu vreau să vă dau prea multe detalii pentru că merită fiecare pagină de suspans, vreau doar să vă spun că dacă v-aţi pierdut încrederea în autorii români, cartea asta vă poate aduce un pic de speranţă.

matei-brunul_1_fullsize

Read Full Post »

Older Posts »