Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Bucatarim’ Category

Lasagna cu legume

Am rămas datoare cu reţeta asta de foarte mult timp. Pe vremea când mâncam carne, nu pot să spun că îmi plăcea foarte mult lasagna pentru că am o problemă cu carnea tocată. Dar reţeta asta cu legume aş mânca-o oricând şi în cantităţi imense:). Trebuie să recunosc că de multe ori, dacă gătesc în timpul săptămânii simplific extrem de mult reţetele ca să nu stau prea mult timp la bucătărie. Şi din cauza asta, dar şi pentru că vroiam o variantă mai light, am renunţat la sosul bechamel. Aşa că acum doar fierb foile de lasagna cam 5 minute (cu toate că pe cutie scrie că pot fi puse direct la cuptor) şi fac sosul. La sos călesc cam 350 de g de ciuperci, apoi adaug o vântătă şi un dovlecel tăiat bucăţele. După ce se înmoaie bine, adaug şi o roşie tăiată mărunt. Eu una nu pun sare, ci doar sos de soia care e deja destul de sărat. Mai pun şi câteva linguri de sos de roşii şi eventual busuioc uscat în sos. Îl mai las la fiert cam 5 minute şi mă apuc de asamblat. Pun într-o tavă un strat de foi, apoi sos şi tot aşa. Ultimul strat e de foi şi peste el adaug caşcaval ras. Pun totul la cuptor cam jumătate de oră şi mă chinui să aştept să se răcească:). Trebuie să admit că au fost cazuri când ultimul strat era cel de sos şi din cauză că nu aveam caşcaval la îndemână puneam doar ceva felii de brânză topită peste.Sau dacă era post lăsam pur şi simplu ultimul strat de sos.  Eu tot grozav zic că a ieşit lasagna mea cu legume şi în acele momente.

 P.S: Ca de obicei, la cât mă pricep eu la prezentat reţete, am uitat în prima poză să pun şi sosul de roşii.

IMG_5189

IMG_5193

IMG_5195

IMG_5196

IMG_5199

Read Full Post »

Despre pacheţelele din foi de orez am mai scris o dată, dar pe vremea aceea le-am pregătit cu carne şi trebuie să recunosc că varianta cu carne tocată şi prăjite în ulei nu prea mi-a plăcut. Aşa că mă tot gândeam cum le pot face într-o variantă mai light şi Moxi mi-a dat minunanta idee de a le face cu soia. Am băgat în robot un ardei şi un morcov mare şi le-am tocat mărunt. Soia granule am lăsat-o 20 de minute în apă să se hidrateze şi apoi am scurs-o bine. Am colit întâi puţin legumele apoi am adăugat soia şi sos de soia:) şi chiar inainte de a opri focul am pus un ou bătut şi am amestecat repede ca să nu se facă omletă. Foile de orez le-am ţinut pe rând în apă până s-au înmuiat şi mai apoi am pus câte o linguriţă de umplutură în fiecare şi le-am sucit cam ca pe sarmale. De data asta le-am pus într-o tavă pe hârtie de copt şi le-am uns pe deasupra cu puţin ou. După jumătate de oră la cuptor, le-am servit cu un sos tartar, dar presimt că merg şi mai bine cu ceva sos de iaurt.

Am refăcut reţeta chiar acuma seara în timp ce ploaia torenţială îmi inunda balconul. Tot bestiale au ieşit:D

IMG_4426

IMG_4428

IMG_4430

IMG_4429

IMG_4432

IMG_4437

IMG_4439

Read Full Post »

Am folosit aluat de foietaj, nu de plăcintă, dar aşa zicea şi-n reţeta originală aşa că nu e vina mea:D

Chiar căutam săptămânile trecute să mai reîmprospătez meniul cu ceva reţete (fără carne) şi chiar vă rog cu ocazia asta să-mi lăsaţi ceva recomandări, dacă nu vă grăbiţi. Şi cum îmi place dovlecelul foarte mult şi-l folosesc la multe reţete, am decis că nu are ce să fie rău. Singura problemă e că am făcut cam multă compoziţie, dar ştiu data viitoare şi sunt sigură că o să iasă perfect. Am folosit un dovlecel mediu, curăţat şi dat prin răzătoare şi vreo 300 g de brânză de vacă pe care am sărat-o. Am pus pătrunjel tocat, piper, sare şi un ou ca să se lege toate. Am luat o foaie de foietaj şi am pus-o peste tava de tartă şi deasupra am nivelat frumos compoziţia rezultată. Marginile care rămăseseră în exterior le-am dat peste compoziţie şi le-am uns cu puţin ou ca să fie mai rumene la final. Gustul e foarte bun, dar după cum v-am spus, o parte din compoziţie am dat-o jos şi am mâncat-o separat cu pâine:).

IMG_4415

IMG_4417

IMG_4422

Read Full Post »

Căutam săptămâna trecută o reţetă ca să ne punem ceva gustări cu noi în concediu. Traseul nostru a fost prin munţi aşa că ştiam că nu vom avea acces la magazine prea mult. Ne-am făcut provizii din Cluj şi pe lângă sandwich-uri şi dulciuri am vrut să mai avem ceva consistent la îndemână. Am făcut un aluat clasic din cam 300 g de făină şi l-am împărţit în 9-10 bucăţi şi le-am modelat sub formă de bile (în poză sunt deja crescute). Le-am pus la dospit într-o tavă şi între timp am fugit să cumpăr chestii pentru umplutura lor. Iniţial le-am umplut doar cu măsline, dar cum s-au terminat repede, am doua tură, cea pentru concediu, am îmbogăţit-o şi le-am transformat în nişte mini-pizza. Am luat fiecare bilă de aluat, am întins-o şi am uns-o cu un pic de sos de roşii. Am pus un pic de brânză telemea, câteva bucăţele de roşii şi măsline feliate din plin. Am împachetat compoziţia în aluat am uns totul cu puţin ou şi am presărat pe deasupra un amestec de oregano şi busuioc. Le-am lăsat la cuptor cam 45 de minute şi ne-am abşinut cu greu să nu ne atingem de ele în seara aia. Ne-au fost de mare folos pe drum, le-am ţinut în pungi ca să nu se întărească şi cu siguranţă că o să intre în meniul nostru deoarece sunt perfecte pentru ieşiri sau chiar la birou.

Poze am doar de la varianta simplă cu brânză şi măsline, pentru că celelalte le-am făcut seara târziu şi nu am mai stat să le pozez. Am una cu varianta finală, servită la Herculane:)

IMG_4442

IMG_4443

IMG_4444

IMG_4445

IMG_4446

IMG_4447

IMG_4451

IMG_4453

10390383_863024870393387_6578889054947742971_n

Read Full Post »

De multă vreme vroiam să fac o pizza, dar tot timpul o amânam pentru weekend deoarece seara după job nu mai aveam răbdare să aștept să dospească aluatul și să o pun după la cuptor. Așa că în momentul în care am găsit rețeta asta am experimentat-o numaidecât. Am făcut prima variantă doar într-o tavă mică de tartă doar ca să testez. Deja am făcut cam de 4 ori reţeta asta, dar nu am apucat să fac poze:)
Aluatul trebuie făcut doar amestecând un pahar de 200 ml de lapte cu 2 ouă și cu făină..eu am pus mai mult de 100 g cât scria în rețeta inițială. Ideea e să vă iasă un amestec un pic mai gros decât cel pentru clătite, dar să curgă totuși și să-l puteți modela ușor în tavă (adică să-l întindeți frumos cu o lingură ca să ajungă peste tot). Îl puneți cam 30 de minute la cuptor până se rumenește un pic (el se va umfla, dar în momentul în care puneți sosul peste o să revină la forma inițială). Când e aproape copt îl scoateți din cuptor și puneți peste  sos de roșii. Adăugați cam ce ați pune pe o pizza normală. Eu una am vrut-o fără carne așa că am pus doar roșii și cașcaval ras. Am mai lăsat vreo 15 minute la cuptor și apoi abia am așteptat să se răcească. Partea foarte faină e că blatul e pufos și a doua zi dimineața și nu se întărește. Singura problemă pentru cei care preferă un blat mai gros e că atunci va fi nevoie să dublaţi eventual cantităţile pentru blat. Mie una îmi place aşa subţire. Eu sunt tare încântată deoarece a trecut multă vreme de când nu am găsit o rețetă nouă și ușor de realizat într-un timp scurt.
P.S: Ca de obicei, calitatea pozelor e invers proporţională cu nerăbdarea:)
IMG_4403
IMG_4409
IMG_4413

Read Full Post »

Eu întotdeauna am preferat ciocolata în stare pură în favoarea altor dulciuri sau chiar prăjituri. Încet încet, am început să fac eu în casă chestii simple şi dulci. Nu de alta, dar ne-am cam îngrozit de E-uri şi am decis să căutăm variante rapide, care se pot prepara şi servi în maxim 45 de minute. Aşa am ajuns la „ceva special-ul” prezentat azi. Eu fac prăjitura asta într-o tavă rotundă şi probabil datorită antrenamentului,  aş putea să o fac şi cu ochii închişi (sau până face Moxi un sos de paste..yes, it takes him a while),

Ingrediente pentru o tavă rotundă de 30 cm: 3 ouă, 6 linguri de zahăr, 3 linguri de făină, 2 linguri de ulei (opţional), un praf de copt, un compot de piersici şi câteva linguri de vişine fără sâmburi din compot, 1 lingură de zahăr brun (e ok şi cel normal dacă nu aveţi).

Prima dată facem blatul după cea mai simplă variantă. Batem albuşurile spumă, adăugăm zahărul şi le mai batem până se topeşte. Gălbenuşurile se amestecă cu uleiul şi se pun peste albuşuri. Adăugăm praful de copt şi făina şi amestecăm uşor. Într-o tavă  punem hârtie de copt şi presărăm un lingură de zahăr brun. Acoperim tava cu piersici (sau caise, sau ananas chiar:) şi visine din compot. Peste fructe turnăm aluatul şi-l lăsăm la cuptor până trece testul scobitorii (vreo 30 de minute). Când se răceşte puţin, răsturnăm cu grijă compoziţia pe o tavă sau o farfurie mai mare. E demenţială. Şi atât de simplu de făcut.

P.S: Dacă vreţi blatul mai gros puteţi să măriţi cantităţile. Noi tot varianta asta o facem pentru că preferăm să fie mai multe fructe decât blat.

IMG_4343

IMG_4348

IMG_4352

IMG_4353

IMG_4361

IMG_4372

Read Full Post »

Camembert copt

De vreo doi ani am descoperit că-mi place foarte mult brânza mai ciudată, mai „colorată”. Camembertul nu lipseşte din lista de cumpărături şi de multe ori mănânc câte o bucăţică aşa gol sau cu struguri. Iniţial am vrut să încerc o reţetă în care trebuia copt în aluat, dar am zis să văd cum iese varianta super simplă. Pus camembertul  într-o tavă la copt vreo 15 minute (al meu numa nu a vrut să se rumenească şi nu am mai avut răbdare să aştept după el…important e că s-a topit frumos în interior), servit alături de o salată mare cu de toate şi pâine cu usturoi a la Jamie Oliver (2 baghete mici se crestează şi se dau cu usturoi, ulei de măsline şi pătrunjel tocat şi se învelesc în hărtie de copt ţinută sub jetul de apă în prealabil ca să se înmoaie şi să stea pe pâinici, dar şi ca să se facă un pic de abur şi să fie crocante în exterior şi pufoase în interior). Moxi care nu e mare fan brânzeturi m-a privit suspicios: Şi mâncăm aşa gol? De parcă salata şi pâinea nu erau acolo. După ce s-a apucat de mâncat nu am mai auzit nimic de la el, înfuleca de zor. Ne-a mai rămas o bucată de camembert pe care abia aştept să-l pap cu struguri.

IMG_3548

 

IMG_3549

 

IMG_3550

 

IMG_3551

Read Full Post »

Plănuiam azi să vă povestesc despre o altă carte super faină pe care am devorat-o ieri de îndată ce mi-a venit comanda de la Libris, dar am zis să mai alternăm un pic subiectele şi să vă mai arat un experiment culinar. Spre deosebire de tata care mănâncă mămăligă aproape în fiecare seară (chiar dacă mănâncă şi la cină altceva), eu nu sunt mare fan. Mănânc uneori cu brânză, dar pe aici cred că am făcut o singură dată. Ahmn…Moxi a făcut. Ok…eu aveam în cap reţeta, el a executat cu succes una porţie de mămăligă. Am turnat mămăliga într-o tavă (am pus hârtie de copt) am pus peste caşcaval ras, busuioc uscat şi felii de roşii, iar mai apoi încă un strat mic de caşcaval. E cam ca o pizza. După ce am băgat-o la cuptor până s-a topit caşcavalul, am tăiat-o bucăţi şi am devorat-o inclusiv a doua zi de la rece. Mai am de adus îmbunătăţiri la varianta asta. Data viitoare o să pun două straturi mai subţiri de mămăligă cu brânză între ele…şi o să mai pun ceva condimente în mămăligă (pe lângă sare) şi o să pun roşii cherry tăiate în două în loc de feliile de roşii „normale”. Nu e genul de mâncare pe care s-o avem constant în meniu, dar e o alternativă drăguţă la clasica mămăligă.

IMG_3101

IMG_3102

IMG_3104

IMG_3109

IMG_3112

Read Full Post »

Older Posts »