Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2017

Când e vorba de romane pline de mistere sau cărți despre conspirații religioase, știu că la Editura ALL găsesc mereu ceva interesant. Astfel că printre cărțile primite în acest an de la ei, s-a numărat și noul roman al lui Tom Egeland – Paznicii Legământului.

Mi-era dor de aventurile lui Bjorn Belto, pe care îl descoperisem în romanul Capătul Cercului. De data asta, Bjorn are o treabă mult mai dificilă după părerea mea. E plimbat prin toate colțurile lumii și trebuie să descifreze simboluri și enigme din creștinism, dar și din mitologia egipteană și cea nordică. Aparent cele 3 nu au mare lucru în comun, dar pe parcursul romanului, Bjorn descoperă că au fost întrepătrunse încă din cele mai vechi timpuri. Și ca totul să aibă un plus de suspans, Bjorn e urmărit de asasini plătiți care nu vor ca el să descopere un mare secret al lumii creștine.

Povestea începe cu călătoria lui Bjorn în Islanda, unde un prieten de-al său, călugărul Sira Magnus a descoperit un manuscris important. Dar în perioada în care cei doi încearcă să descifreze manuscrisul, Sira Magnus este ucis și manuscrisul furat. Și bineînțeles că de aici începe nebunia căutărilor lui Bjorn. Cartea alternează planul prezentului cu informații despre Egiptul anului 1360 î. Hr, Norvegia anului 1070, Vaticanul anilor 1128 și 1503 și Islanda anului 1241. Fiecare poveste va duce la completarea acestui puzzle extrem de amplu care vine să dea peste cap informațiile pe care le avem despre personaje importante din biblie.

Cartea asta e perfectă pentru iubitorii de romane pline de aventură, mister și secrete religioase. Eu am nevoie de astfel de cărți din când în când ca să mă rup din realitate și să mă pierd prin poveștile astea captivante. Mi-a plăcut pentru că are o acțiune foarte complexă și simțeam că muncesc alături de Bjorn să nu uit șirul descoperirilor și să descoperim secretul. Mie îmi place mult Bjorn ca personaj, mi se pare un erou atipic, un om care nu pune mare preț pe a fi plăcut, dar cu toate astea reușește să-și creeze legături puternice cu unele personaje. Mi-ar fi plăcut să fie un pic mai bine conturat în acest roman, eu am rămas cu multe idei despre el de la prima carte în care el a fost personaj principal.

Și cum tot se apropie un weekend prelungit de 1 iunie sau vacanța de vară, eu zic că e lectura perfectă nu doar pentru adepții acestui gen, ci pentru oricine dorește să aibă o lectură antrenantă și să afle mai multe despre diferite mitologii.

paznicii-legamantului_1_fullsize.jpg

Anunțuri

Read Full Post »

Vă spuneam într-o postare anterioară că mi-a fost greu în ultima perioadă să mă țin și de blog pentru că s-au adunat destul de multe activități în offline. Una din preferatele mele e improvizația. M-am înscris la un curs care durează 3 luni, avem ateliere săptămânale joia, de la 18:30 la 21:00 și la final vom avea un spectacol. Am emoții foarte mari pentru spectacol. M-am obișnuit repede cu grupul și suntem cam 10-15 la fiecare atelier așa că nu simt presiune din partea “publicului”. Simt că vrem cu toții să ne iasă bine scenele, că învățăm. Dar la spectacol aș vrea să dăm bine și să se vadă progresul nostru 🙂

Ideea e că am observat ceva interesant. Înainte de fiecare atelier am impresia că nu o să mă descurc, că sunt prea obosită și deconcentrată și că nu o să pot să intru în rol. La improvizație e fain când ies scenele amuzante, când te mulezi foarte tare pe personaj și chiar îi exagerezi anumite caracteristici. Deci nu e ok să fii abătut, cu capul în nori sau supărat. Trebuie să fii prezent 100%. Eu cel puțin așa cred. Faza e că din momentul în care începem exercițiile și mai ales spre final când jucăm scene, uit de absolut orice altceva. Și cu toate că mai am mult de lucrat la modul în care îmi folosesc mâinile sau poziția corpului în timpul scenelor, cu toate că uneori am la începutul scenei unele secunde de blocaj total, la final simt că da, am construit un personaj din nimic. Și e super tare să ai colegi cu care să creezi povești și să reușești să-i amuzi pe cei din public.

Am observat o altă chestie interesantă. Că la începutul atelierelor tindeam să mă ofer voluntar ca să joc în scene în care deja se anunțaseră ca doritori persoane cu care mă întelegeam bine sau simțeam că sunt pe aceeași lungime de undă. Ulterior, ca să cresc nivelul de provocare, am încercat să joc de fiecare dată cu alți colegi ca să fie experiența cât mai complexă. Pentru mine a fost o perioadă foarte faină în care am învățat o grămadă de lucruri noi despre mine. În plus, multe dintre activități le pot folosi la asociație cu copiii sau tinerii cu care lucrez, așa că e un câștig în plus.

Și ce-mi place și mai mult e că ajung seara la 10 acasă și-i povestesc lui Moxi entuziasmată despre ateliere și ajung să joc cu el mici scene în sufragerie. ❤

Read Full Post »

Editura ALL e foarte aproape de sufletul meu pentru că încă îmi aduc aminte de toate campaniile faine de promovare a lecturii la care am participat cu ajutorul lor. Și îmi aleg mereu cu entuziasm cărți de pe site și abia aștept să le descopăr noutățile.

I-am rugat să-mi trimită lunile trecute un titlu care m-a făcut extrem de curioasă și abia am așteptat să devorez această carte: Stabilit în România de Nigel Shakespeare. Cartea conține o serie de mărturii/interviuri cu diverși oameni care au decis să trăiască în țara noastră. Motivele lor sunt diverse. Unii au venit aici după 90 cu tot felul de ajutoare și ONG-uri, unii au decis să-și deschidă afaceri aici, alții au fost mânați de dragostea pentru jumătatea lor. Și cum oamenii intervievați sunt din diferite zone ale lumii și are fiecare părerea lui, cartea nu prezintă o opinie împărtășită de toți. Unii cred că avem un mare potențial de dezvoltare, că românii sunt extrem de primitori și descurcăreți, că e bine că ne păstrăm tradițiile etc. Alții, sunt mai cârcotași am putea spune și ne reproșează destul de multe: că dăm șpagă, că nu respectăm norme de igienă, că suntem răi unii cu alții etc. Eh, nu poți mulțumii pe toată lumea și oricum, chiar și noi românii avem păreri diferite despre poporul din care facem parte.

Mi-a plăcut foarte mult povestea unui olandez care s-a căsătorit cu o tânără de etnie rromă și cum s-a integrat în familia acesteia. S-a mutat într-un sat cu un număr destul de mare de țigani și viața lui nu mai are programul strict pe care îl avea în Olanda. Dar cu siguranță e mult mai interesantă :))

Mi-au plăcut oamenii din carte care în momentul în care au decis să se stabilească definitiv în România au acceptat-o cu bune și cu rele. Nu au rămas în bula lor de expați, așa cum cunosc multe cazuri. Și-au dat copiii la școli românești, au învățat limba și au început să adopte și din obiceiuri. Cu toate astea, majoritatea celor intervievați au spus că nu au oferit șpagă niciodată. Îmi vine greu să cred, dar ținând cont că mulți conduc firme mari, nu prea au ei de unde să știe dacă angajații lor au mai dus câte o ciocolată la ANAF sau la alte instituții. Nu e șpagă mare, e doar o atenție 🙂

Am rezonat mult cu o idee despre turismul la sat pe care tot mizăm mulți dintre noi. Zicem că trebuie să menținem satele așa, cu frumusețea lor naturală, nealterată de tehnologie și modernitate. E drăguță ideea, dar de multe ori nu ne gândim la oamenii care trăiesc în acele locuri izolate, doar îi acuzăm că stau în șomaj sau nu au acces la locuri de muncă pentru că nu au efectiv infrastructura ca să ajungă la un loc de muncă. Nu ne gândim că în multe sate nu sunt medici, cabinete medicale și poate în multe nici electricitate.

Mie mi-a plăcut mult cartea asta pentru că am privit România prin ochii unor oameni care au adoptat-o de bunăvoie. Cu bune și rele.

tn1_stabilit_in_romania-c1

Read Full Post »

Anul acesta e clar anul autorilor români contemporani pentru mine. Și pentru că am vrut să încerc lecturi cât mai diverse, i-am rugat pe cei de la Libris să-mi trimită Trei săptămâni în Himalaya de Marius Chivu. Citisem și cealaltă carte de călătorii scrisă de același autor: “Trei săptămâni în Anzi” și aveam așteptări destul de mari.
E o carte minunată. Plină de informații utile și interesante despre Nepal și despre cultura acelor zone. O să vă las mai jos câteva citate care mie mi-au plăcut. Dar lăsând la o parte aceste aspecte, îmi place foarte mult modul în care autorul se raportează la călătorie. Există din loc în loc pasaje în carte care vorbesc despre experiența călătorului și modul în care aceste aventuri îl modelează ca om. Mi s-a părut că Marius Chivu știe să interiorizeze foarte bine aceste călătorii și să se bucure de ele din toate perspectivele. Nu călătorește ca un turist care doar vrea să bifeze încă o destinație pe hartă sau care vrea să-și pună o poză interesantă pe facebook. Este foarte atent și la oamenii pe care îi descoperă, la obiceiurile lor și la paradoxurile întâlnite, dar în același timp foarte atent la el, la cum se simte în acea călătorie și la cum se raportează la noua cultură.
Nu a călătorit ca să doboare recorduri sau să atingă culmi extreme ci și-a stabilit un traseu care să-i ofere posibilitatea să se bucure cu adevărat de excursia în sine. Mi s-a părut foarte interesantă observația făcută după ce a reușit să ajungă în cel mai înalt punct al călătoriei. După zile întregi de ascensiune, într-o dimineață au urcat repede până la acea cotă maximă și în câteva ore erau înapoi în sat, iar restul călătoriei avea să fie mai mult pe un plan descendent. Sentimentul de tristețe și frustrare care l-a cuprins, știind că deja au atins apogeul călătoriei, că a durat așa de puțin experiența în care se aflau în punctul culminant și că de acum încolo doar vor coborî de pe munte, mi s-a părut foarte important de exprimat pentru orice om pasionat de călătorii. A fost o carte onestă, care nu pune accent pe destinație ci pe călătoria în sine. Cărțile astea două merită un loc în orice bibliotecă și abia aștept să-l descopăr pe Marius Chivu și din perspectiva de autor de romane.

“Este Anul Turismului in Nepal și Rishi ne spune că aici ne aflăm acum în anul 2068. Nepalezii încă nu au renunțat la calendarul hindus în care anul nou cade pe 14 aprilie, iar una dintre luni, în fiecare an alta, numără 32 de zile. Hindușii au oricum o pasiune mare pentru cifre ciudate. Se spune că religia lor are câteva milioane de zei și aproape fiecare poartă câte o mie de nume. Nimeni nu-i știe pe toți, dar cu adevărat importanți sunt cei trei zei ai Vieții: Brahma (Creatorul), Vishnu (Apărătorul) și Shiva (Distrugătorul și Continuatorul). Toți sunt reprezentați cu câte patru brațe, iar Brahma, cu patru capete. În Nepal există însă 60 de grupuri etnice, triburi, caste, clanuri și rase, care vorbesc, în total, 124 de dialecte, multe dintre aceste etnii având fiecare calendar propriu. La newari, spre exemplu, este anul 1100.

“Există patru mari grupuri lingvistice: indo-iraniana, tibeto-birmana, mongola și idiomurile izolate; cele mai vorbite dialecte fiind, chiar în această ordine, următoarele: nepaleza, maithili, bhojpuri, tamag, tharu, newari, thakali, gurung, magar, rai, awadi, limbu și bajjika; toate idiomurile sunt considerate limbi naționale.”

“Ophiocordyceps sinensis sau fungusul-omidă este rezultatul unei încrucișări parazite în care ciuperca se dezvoltă în organismul larvei până ce aceasta se mumifică. Medicina tibetană tradițională folosește yarsagumba în special ca afrodisiac și energizant. Occidentul a descoperit proprietățile acestui fungus-omidă când trei atlete din China au bătut cinci recorduri mondiale în timpul Jocurilor Naționale de la Beijing din 1993. Testele antidoping n-au depistat substanțe ilegale în organismul sportivelor, dar antrenorul a recunoscut că au folosit extract de yarsagumba. Prețul unui kg a crescut dramatic în ultimii ani, ajungând la 25.000 de dolari. Platoul tibetan produce anual până la  200 de tone de yarsagumba, supranumită, mai nou, viagra himalayană.”

“În Nepal trăiesc peste 800 de specii de păsări, mai multe decât în Canada și SUA la un loc, adică mai mult de 10% din totalul speciilor existente în lume, și peste 6500 de specii de copaci, arbuști, plante și flori sălbatice. Numai în Nepal există peste 300 de specii de orhidee. “

“Iacii sunt masculii, iar femelele se numesc naci. Laptele femelei este de două ori mai gras decât al vacii, are culoarea aurie, iar când este băut, pentru un surplus de aromă, tibetanii obișnuiesc să toarne în el puțin sânge. Dacă iacii și nacii se încrucișează cu vacile și boii, rezultă dzopkyo (masculul) și dzumul (femela), înrudire care le asigură sfințenia și slava localnicilor. “

“Religiile și culturile se întrepătrund indistinct. Buddha s-a născut în Nepal, undeva în secolul V î.Ch., budismul s-a format însă în India și a fost adus în Nepal două secole mai târziu, iar astăzi e predominant în Tibet, unde un bărbat din cinci e călugăr budist.”

trei-saptamani-in-himalaya_1_fullsize

Read Full Post »

http://lumealuisim.ro/

Read Full Post »