Articole, Oameni dragi:), Timp liber

Despre hoinărelile din munţi

Concediul nostru a fost de două săptămâni. Dar cum niciodată nu mi-a plăcut să stau tot concediul pe undeva şi să mă întorc în ultima clipă acasă şi apoi să merg obosită din nou la muncă, l-am presărat cu ieşiri, zile de leneveală, zile de lucrat la proiecte şi zile de mers pe acasă. Încă de acu-s doi ani mi se pare am descoperit cascada Bigăr şi întreg traseul a fost conturat în jurul ei. Acesta a fost punctul central de la care am pornit şi spre surprinderea noastră, unul care ne-a dezamăgit puţin. Dar să începem cu începutul.

Am avut un traseu de 3 zile. În prima zi ne-am pornit dis de dimineaţă şi am ajuns la Sarmizegetusa. Chiar e un loc super frumos, natura e la ea acasă, linişte şi spre bucuria noastră, vreme bună. Am păţit şi un mic pocinog, căci altfel nu se putea şi am descoperit că la ieşire din Petroşani drumul era închis şi trebuia să ne întoarcem vreo 50 de km şi să ne recalculăm traseul. Norocul de pe toată perioada excursiei a fost faptul că ploua fix când eram în maşină şi când ajungeam la un obiectiv era vreme bună. Spre seară am ajuns la Orşova la malul Dunării, la cazane şi la statuia lui Decebal. Am vrut să ne cazăm iniţial acolo, dar cum dimineaţa aveam traseu pe  munte în Herculane am decis să căutăm cazare direct acolo. Era deja trecut de ora 10 şi noi băteam pe la uşi la pensiuni sperând la un preţ rezonabil. Am avut noroc mare şi am dat peste o casă privată, frumos aranjată, cu foişor şi terasă pe două etaje. Când ne-am trezit dimineaţa am rămas impresionaţi de privelişte. Am pornit cu mult entuziasm spre Crucea Albă, un punct pe stâncile din Herculane de unde se vede foarte frumos oraşul.  Am vrut mai apoi să mergem să vedem de unde izvorăşte râul Cerna şi am ajuns până la un punct cu nişte chei foarte interesante. Dar aici ţinând cont că drumul forestier nu era prea bun şi mai ales că se pornise ploaia, am decis să nu ne riscăm şi să pornim spre punctul central: Cascada Bigăr. Pe drum ne-am mai oprit în comuna Eftimie Murgu unde e plin de mori de apă, o parte din ele fiind încă funcţionale. Şi am ajuns la cascadă. E drept că are o formă interesantă, poate dacă avea mai mult muşchi verde pe ea ca în pozele de pe internet, mă fascina mai mult. Poate pentru că e exact la drum şi nu a trebuit să o caut prin pădure şi să fie înconjurată de mai multă vegetaţie, dar eu vă zic sincer că mai mult mi-a plăcut zona izbucului şi a grotei (spre care am avut doar curajul să trec prin apa rece, nu şi să mă caţăr pentru că deja alunecam foarte tare). Am mers de acolo cu speranţa că ziua a treia ne va aduce cascade mult mai spectaculoase. Am încercat să ne cazăm în Anina, dar nu prea am văzut nimic…doar o pensiune mică şi nefiind din partea locului, nume de genul „La Costel” nu-mi inspiră încredere. Aşa că am mers la Oraviţa unde, vă vine să credeţi sau nu, pentru că erau zielele oraşului, nu mai prea găseai locuri de cazare. Nu ştiam că zilele oraşului sunt such a big deal prin unele locuri. În fine, cu chiu cu vai am găsit un hotel la ieşire din oraş şi a doua zi dimineaţa ne-am trezit cu nori grei. Eram convinşi că ne-au ajuns furtunile care se tot anunţau la meteo. Dar, universul a fost din nou de partea noastră şi pe când am ajuns la Parcul Naţional Cheile Nerei Beuşniţa, încet încet vremea s-a făcut tot mai caldă. Aici am vizitat nişte tuneluri făcute de austrieci, am mers la Ochiul Bei şi Cascada Beuşniţei şi am bătut la pas nişte trasee foarte frumoase. Chiar am văzut locuri minunate. Şi bineînţeles că de îndată ce am coborât din munţi s-a pornit ploaia şi eram convinşi că nu avem cum să vizităm şi cetatea Devei. Am reuşit însă în ultimul moment să prindem deschisă telecabina. Singura problemă e că cetatea asta, deşi trebuia să fie renovată din luna mai, e încă în paragină…dar priveliştea de sus e foarte frumoasă.

M-am lungit cu articolul ăsta, probabil că o să mai scriu o continuare cu legendele de la cascade şi cu alte poveşti;)

IMG_4536

IMG_4551

IMG_4577

IMG_4597

IMG_4599

IMG_4609

IMG_4622

IMG_4677

IMG_4678

IMG_4747

IMG_4784

IMG_4789

IMG_4801

IMG_4848

IMG_4855

IMG_4899

IMG_4905

IMG_4948

IMG_4953

IMG_5004

IMG_5007

IMG_5010

IMG_5013

IMG_5034

IMG_5056

IMG_5080

IMG_5100

IMG_5116

IMG_5122

IMG_5138

Reclame

10 gânduri despre „Despre hoinărelile din munţi”

  1. DA! Continuare, continuare, ca prima parte fu faina raaaau. Fain concediu ati avut, sper ca v-a incarcat bateriile la maxim si inca mai dau si pe afara 🙂 Noi o sa fugim in Maramures cateva zile, dar noi am gandit-o invers, sa ne punem baza undeva (daca vrei mai multe detalii, I.ll share) si apoi sa bifam cam tot ce e in zona. Eu una abia astept Memorialul de la Sighet.

    Si da, za great work nu e inca done…dar trebuie si vacanta.

    PS: superbe pozele!

    1. Eu una m-am invatat rau cu concediul asta si cu leneveala…chiar vreau mai multe detalii ca si mie imi place Maramuresul si vreau sa mai trec pe acolo..era planificat acu’s doi ani la intoarcerea din Moldova dar ne-au prins ploi grele si am renuntat.

      1. Pai am parcurs un intreg traseu Turcia-Bulgaria-Grecia-Litoralul romanesc si nu gaseam nimic sa ne fie pe plac. Daca avea stele cate vroiam si all inclusive era departe, daca era mai aproape n-avea all inclusive si nici piscina si tot asa…cat despre litoralul nostru…gasisem si acolo chestii interesante, dar tot asa, ceva lipsea pe peste tot. Si am zis ca it wasn.t meant to be, cand ne-am decis ca ar fi cazul sa ne urmam visul (amandoi vrem Maramures de ceva vreme, a fost un moment de ,,ce-ar fi daca?” in sensul sa ne desetam de pe ideea cu marea, care dooooh…., nici nu ne-o doream prea tare). Restul a fost mega simplu, am gasit in foarte scurt timp pensiunea (aici, http://www.turistinfo.ro/ocna_sugatag/cazare-ocna_sugatag/pensiunea_tiplea-c33681.html, ofera si masa si doamna respectiva e foaaaaaaarte draguta si amabila). Avem si strand in statiune, e si aproape de Baia Mare, Sighet, Cimitirul Vesel si tot restul, deci a win win situation de zile mari. O sa-ti fac cu siguranta capul mare cu detalii la intoarcere (plus sfaturi, plus ce mai vrei tu, ca atunci o sa raman ocupatie-less, so to speak).

        Acum mi-ai facut si tu pofta de Vest…foarte frumoase locurile…

      2. Pai daca vrei Vest in anii urmatori iti dau si eu nr de tel si sfaturi prin ce orase nu ai sanse sa gasesti cazare faina:)) BTW…inainte nu-mi aparea numele tau cu link catre blog? Ce s/a intamplat?

  2. It.s a deal. Concediu si bani sa fie…

    Pai pentru ca am schimbat calculatorul a enspe mia oara si mi-a fost lene sa mai bag linkul…si asa inca vreo luna sau asa o sa fie tot inutil, dupa aia ma intorc si eu in forta ca nu mai merge asa. Dar ce nu fac eu pentru tine 🙂

      1. Question: dar cine altcineva mai scrie comentarii de marimea lui Razboi si pace? :)))))

        :* back

        (acu ca stau sa ma gandesc, poate aveti vreodata drum pe la noi prin incinta, am auzit ca orasul e frumos, plin de istorie, munte, un Libris mic si pricajit cu sediu fizic…d-astea), caz in care MUSAI tre sa ne sunam 😀

  3. Adevarul e ca n-ar strica inca o vizita in Cluj,m am fost acum cativa ani, dar am stat 2 zile si n-a fost destul. Claaaaar venim sa ne intalnim cand avem drum, either way sau si mai fain, poate la mijloc pe undeva 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s