Ambasador de Brand ALLFA, Articole, Carti, vALLuntar

Sus, în aer – Walter Kirn (vALLuntar 2)

Ryan Bingham îşi trăieşte viaţa în Aerocosm – într-o lume în care la ordinea zilei sunt hotelurile de aeroport, zborurile la clasa business, prieteniile superficiale legate pe fugă în timpul unui zbor şi relaţiile intime tot cam pe fugă între două întâlniri de afaceri. Scopurile lui Ryan se rezumă la a obţine un milion de mile de la o companie aeriană şi la a „zbura” spre un job mult visat la MythTech.

Să mă mir de haosul pe care l-am găsit în relaţiile cu familia sau cu „prietenii” lui? Să cred în „vrăjelile” pe care le spune la seminarii celor pe care tocmai i-a concediat dar cărora le vinde iluzii despre cariere de succes? (”Toata lumea ar trebui sa stie, ca in zilele noastre, carierele nu mai reprezinta scari, ci retele.”)

Viaţa lui Ryan mi s-a părut după cum vă spuneam cam haotică dar, am încercat să-l las pe un plan secund şi să mă concentrez mai degrabă pe tipologia lui de om. Acel om mult prea prins în mrejele carierei de success la care visează, acel om care se vede că tânjeşte după un locşor al lui pe care să-l poată numi “acasă”…altfel nu înţeleg de ce ar alege să stea doar la un anumit lanţ de hoteluri care are camerele mobilate identic, de ce mănâncă la aceleaşi restaurante, de ce urmează cu stricteţe aceeaşi paşi şi acelaşi traseu în fiecare călătorie. De unde dorinţa asta pentru ceva cunoscut, familiar. Hai că l-am citit pe om:).

Mi s-a părut o carte un pic tristă. Stilul ăsta de viaţă promovat de americani mă oboseşte chiar şi cînd doar citesc despre el. O viaţă întreagă să fugi după chestii materiale, să nu ai pic de linişte, să nu ai timp pentru relaţii, pentru familie, pentru tine…

Să-mi spuneţi eventual cum vi s-a părut filmul (am înţeles că e cu George Clooney) în caz că l-aţi văzut.

Şi acum să comentăm zic: v-aţi putea adapta unui stil de viaţă atât de agitat? Cât de multe aţi fi dispuşi să sacrificaţi pentru o carieră de succes?

Cartea o puteţi cumpăra de pe site-ul editurii ALL.

P.S: mai am un copăcel care are nevoie de câteva rămurele aici: Urâţii de Dorin Cozan.

Anul acesta, în cadrul campaniei vALLuntar 2, bloggerii şi cei care vor comenta la recenziile lor au ocazia de a face o faptă bună pentru mediul înconjurător cu sprijinul Editurii ALL şi ROMSILVA. Detaliile complete ale campaniei le găsiţi aici. Ceea ce e important de ştiu e că pentru fiecare recenzie trebuie strânse minimum 15 comentarii. Astfel, recenzia plus cele 15 comentarii vor echivala cu un copac plantat în cadrul acestei campanii. Comentariile extra de la fiecare recenzie se vor cumula cu altele şi vor fi plantaţi copăcei şi pentru ele.

tn1_kirn_-_sus_in_aer_final

Reclame

23 de gânduri despre „Sus, în aer – Walter Kirn (vALLuntar 2)”

  1. Am vazut si eu filmul, nu tin minte mare lucru din el deci nu cred ca a fost ceva extraordinar. Mie mi se par caricaturale personajele de genul asta, rotite intr-un mecanism imens, dar cine stie? – poate ca intr-adevar capitalismul multilateral dezvoltat si societatea de consum te pot impinge sa duci o asemenea viata/neviata…

  2. Un stil de viata agitat chiar mi-ar placea. Este mult mai interesant decat cel pe care il am acum. Dar niciodata nu m-am putut acomoda cu ideea ca trebuie sa pui cariera mai presus de familie, de prieteni, de orice.

  3. din pacate drama expusa in carte e drama reala a multor oameni. societatea in care traim creaza roboti. lucrezi pentru bani, si cu banii castigati platesti guvernul, alte dari care se presupune ca te’ar ajuta la nevoie, like asigurare sociala, fonduri de pensie, dar ajungi la momentul in care trebuie sa te retragi de pe piata , si nu ai bani sa traiesti…si uite asa ai trait o viata mai mult degeaba, pentru faima si status social, si ajungi la nimic….desigur, cu totii vrem cariera si implinire , dar pretul platit , de cele mai multe ori, nu se potriveste cu socoteala de acasa:) as considera cartea un semn de atentie, un *asa nu* hotarat!

  4. N-am citit cartea, dar am vazut filmul, tocmai din cauza lui George Clooney, tot un pic trist, dar mi-a placut. Admiram capacitatea de a-si face bagajul in cateva minute fara sa realizez ca si eu il fac la fel, doar ca nu asa ordonat. Si tot mai uit cate ceva.

  5. si eu am bifat tot filmul, mi-ar fi placut o viata prin aeroporturi (ador sa zbor!) si-mi plac, hotelurile, sa stranga altcineva dupa mine si sa spele vasele 🙂
    totusi mi-ar fi imposibilsa concediez oameni si iar finalul e cam trist…

  6. Nu mi-ar placea asa un stil de viata.Mi se pare trist si obositor si te instraineaza de propria persoana. Nici filmul nu l-am vazut dar acum ca stiu despre ce e vorba nu cred ca mi-ar placea.

  7. Eu nu am văzut filmul și nici despre carte nu știam mai nimic până am ajuns să citesc recenzia ta. Pare interesant de citit despre așa ceva, dar viața aia agitată a personajului principal nu aș putea să suport să o trăiesc eu. Nu aș fi în stare, m-ar doborâ oboseala acumulată.

  8. Eu caut echilibrul – cum sa imbin munca si creativitarea si sa fac ceea ce imi place si ma face sa ma simt bine – aducand bucurie in acelasi timp celor din jur si fiind de folos.

  9. Cariera pe primul plan, nu fac un copil sau nu vreau sa am o familie pentru ca vreau sa imi fac o cariera sunt lucruri pe care nu le poti obtine sau chiar daca le vei obtine nu te vei bucura daca nu ai pe cineva langa tine. Eu una nu as pune cariera pe primul plan insa mi-ar placea un stil de viata agitat 🙂

  10. Fiecare cu stilul sau de viata. Important e sa fii multumit cu alegerile pe care le faci. Sau, in momentul in care nu mai esti multumit, sa ai curajul sa recunosti si sa faci schimbarea spre ce anume te face fericit.
    Spor la plantat!

  11. Am vazut cartea de foarte mult timp si mi-o doresc foarte mult.
    Acum stau un pic cam prost cu banii, dar la urmatoarea zi de reduceri la ALL sper sa mi-o cumpar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s