Articole

Cadouri cu suflet

„It’s the most wonderful time of the year” cum zice vorba cântecului. E perioada în care chiar dacă a trecut back friday cumpărăm în continuare cu nesaț cadouri că așa e datina din moși strămoși. Și dacă despre nostalgia și dorința de a ajuta de Crăciun am mai scris acu-s câțiva ani, am zis totuși să găsim o alternativă simpatică și pentru cadouri. Cum ar fi să cumpărăm cadouri de la diferite ONG-uri sau afaceri sociale și să știm că au în spate o poveste frumoasă și că ajută pe cineva? Vă las mai jos câteva idei cu mențiunea că vorbesc despre posibilitățile existente în Cluj-Napoca (excepție fac magazinele online de la final de articol).
Cei de la Asociația Un Zâmbet Cu MIRA se ocupă de recuperarea copiilor cu probleme neuromotorii și o mulțime de cazuri care nu au posibilități financiare sunt tratare gratuit anual. Puteți să-i sprijiniți cumpărând decorațiuni foarte frumoase de Crăciun. Mie îmi sunt tare dragi pentru că le cunosc munca și știu câte nevoie e de implicare în ceea ce fac.
Miercuri, 5 decembrie are loc un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități la Auditorium Maximum și puteți cumpăra și cadouri sau decorațiuni de Crăciun hand-made: Beyond Disability incepe de la ora 18:00.
Pe 16 decembrie puteți să cumpărați decorațiuni și cadouri de la Kids Square și să sprijiniți activitatea Casei Filip (un loc unde aparținătorii bolnavilor de cancer sunt cazați pe perioada tratamentului la un preț modic).
Dacă vă faceți cumpărăturile online, să nu-i ratați pe cei de la Atelierul de Pânză. Minim 30% din angajații lor sunt persoane cu dizabilități și prin promovarea alternativelor precum sacoșile de pânză, luptă și cu consumul excesiv de plastic. Double win!
Aici aveți o listă cu mai multe afaceri sociale. Dacă tot e să cumpărați în perioada asta, măcar să fie o poveste frumoasă în spatele produselor. Dacă vreți să faceți cadouri cărți, orientați-vă spre librării independente (la Cluj avem Bookstory). Știu că online găsiți reduceri mai mari, dar o să ne fie dor de posibilitatea de a intra într-o librărie așa că vreau tare mult să-i susținem.
Eu vă doresc să nu aveți asupra voastră această presiune a cadourilor, dacă găsiți ceva simpatic să cumpărați, dacă nu, puteți doar să donați și să vă implicați!
heres-why-you-should-stop-buying-christmas-presents_facebook_thumb_1200x628
Reclame
Articole

#MondayFunDay de Cluj (Ediția 14)

Am început de câteva săptămâni să trimit în fiecare luni direct pe adresa de mail un mic newsletter cu ce se întâmplă drăguț prin Cluj în săptămâna care urmează și am decis să public aceste articole și pe blog, poate găsiți recomandări utile prin ele.

Bună luni dimineața,
Azi e Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și cu toate că în Cluj există numeroase proiecte și asociații care sprijină integrarea lor în societate și accesibilizarea spațiilor și serviciilor, mai e mult de muncă. Așa că în această săptămână există două evenimente la care puteți participa și-i puteți cunoaște și sprijinii pe beneficiarii unor astfel de proiecte.
De la ora 18:00, la Auditorium Maximum din cadrul UBB, are loc evenimentul: Talentul nu cunoaște limite. Tot în baza acestei sărbători, la Cinema Victoria avem Noaptea Cinematografică Europeană.  Intrarea e gratuită.
Marți de la 18:00 la Casa de Cultură a Studenților are loc o dezbatere pe tema: What makes a man? Masculinity in the 21 Century.
Dacă vă plac scurt-metrajele, marți de la 20:00 la Cinema Victoria are loc NY Portugese Short Film Festival.
La ceas de seară, mai precis de la ora 21:00 în Atelier Cafe îi puteți asculta pe cei de la Jazz Against the Machine.
Miercuri are loc un eveniment similar cu cel de luni tot la Auditorium Maximum, iar de data aceasta puteți cumpăra și cadouri sau decorațiuni de Crăciun hand-made: Beyond Disability incepe de la ora 18:00, iar de la 19:00 are loc concertul trupei Modiwo.
Cinemateca TIFF se întoarce joi de la 20:00 cu filmul We Need to Talk About Kevin și de la 22:00 cu You Were Never Really Here.
Vineri și sâmbătă la Urania Palace puteți participa la Tripoteca-psychedelic film & art festival.
Dacă sunteți interesați de risipa alimentară și cum o puteți combate, cei de la Food Waste Combat lansează sâmbătă de la 14:00, programul Altfel, dar LA FEL.
Tot sâmbătă  de la 16:00, puteți participa la un mini-eveniment marca TEDXEroilor Women: Showing Up.
Sâmbătă e Noaptea Porților Deschise la Teatrul Național și au foarte multe evenimente interesante pregătite.
Duminică puteți merge la spectacolul În umbra marelui plan, care se va juca la REACTOR de la ora 19:00.
Și ca să rămân cumva în ton cu recomandările de săptămâna asta și la capitolul cărți vă recomand Minunea de R.J Palacio (e o carte pentru pre-adolescenți, dar garantez că o să vă placă) și să vedeți eventual și filmul.
V-am mai spus despre cei de la Decât o Revistă și pe 14 decembrie vin la Cluj. În caz că vreți să participați la seara de scurt metraje să vă luați bilet din timp.
Și pentru că decembrie sigur vine cu nostalgii pentru anul care e pe cale să se termine, dar și cu dorința de a dărui, vă las aici un mic filmulet de la Recorder despre ce s-a făcut cu banii strânși în cea mai mare campanie de fundraising de anul trecut.
Și vă las așa negru pe alb câteva lucruri testate și descoperite după ani de muncă în ong-uri și proiecte de voluntariat din diferite domenii:
1. Săracii sunt săraci toată perioada anului, nu doar de Crăciun. Nu există săraci perfecți (care să nu bea, să nu fumeze, să aibă planuri mărețe de viitor. Sărăcia nu te ajută la gândirea pe termen lung așa că încercați să vă puneți un minut în pielea celor pe care vreți să-i ajutați)
2. Dacă donați nu aveți dreptul să vă faceți poze cu cei cărora le-ați donat doar ca să dea bine pe social media. Dacă totuși o faceți e important să aveți acordul lor clar și să vă asigurați că nu-i puneți într-o lumină proastă pe beneficiari.
3. Donați doar lucruri pe care v-ar face și vouă plăcere să le primiți. Gândiți-vă la demnitatea unui om nu la faptul că oricum nu și-ar permite ceva mai bun.
4. Casele copii și spitalele sunt inundate cu portocale și ciocolată în perioada asta. Să știți că vor fi mega bucuroși să vă primească și în februarie când intră iar în uitare în memoria colectivă.
5. Copiii din spital NU pot primi jucării plușate, vechi, care adună praf. Și așa au imunitatea scăzută. Ei au un regim strict așa că pungile cu bomboane și ciocolată le fac foarte mult rău. Întrebați înainte de a pregăti pachete pentru ei.
6. Dați pentru că sunteți recunoscători că aveți de unde, dar vedeți cum puteți ajunge la rădăcina problemei. Nu dați pentru că „it’s the season”. Eu încep să dezvolt o alergie la perioada asta așa că dacă vreți să vă implicați alegeți să o faceți pe termen lung și documentat.
O săptămână cu spor(t) să aveți!

Sim
Articole

Poezia științei

Am trecut prin diverse faze cu ceea ce ascult pe youtube când fac task-uri mărunte. Am uneori activități pe care le pot face și-n somn așa că prefer să mai și ascult ceva între timp ca să blochez conversațiile din exterior.
Prima alegere e bineînțeles un calup de 1-2 ore de desene animate. Știu pe de rost toate episoadele din Viața cu Louie și Copiii de la 402 și cam asta e tot ce ascult în materie de desene 🙂
Am și momente în care ascult muzică, dar destul de rar. Prefer asta când simt că am ceva energie extra și vreau să mă mai mișc pe scaunul de la birou (da, dau din cap și din mâini și mă simt ca la concert). În ultima vreme ascult Barns Courtney, Welshy Army sau Kensington.
Și după o vreme în care mai ascultam TED talkuri mi-am dat seama că și pe youtube mai găsesc documentare sau conferințe interesante. De multe ori le încep la birou și le reiau acasă dacă îmi plac mult și vreau să fiu sigură că am înțeles totul.
În ultima vreme sunt fascinată de Richard Dawkins si Neil deGrasse Tyson așa că am fost super încântată să găsesc o conferință cu amândoi: The Poetry of Science.
M-a dat peste cap un răspuns de-al lor la întrebarea: ce le-ar spune oamenilor care sunt orbiți de religie și nu vor să accepte argumentele științifice?
Povesteau despre un geolog important care spunea că e conștient că Pământul e mult mai vechi decât i se spune în Biblie și că acceptă dovezile și că inclusiv el a făcut descoperiri și experimente ca să demonstreze asta, dar totuși pentru că e creștin o să susțină în continuare ideea că Pământul e mai nou. Cumva fisura asta dintre logică și credință mă frapează. Și ziceau și ei că e imposibil să încerci să povestești cu astfel de oameni, din moment ce din start ei refuză orice argument. Sau le ascultă, au o parte rațională care le crede, dar pentru că sunt așa de îndoctrinați refuză să își lărgească optica.
Ce îmi place mult la Neil deGrasse Tyson e că încearcă mult să facă știința accesibilă publicului larg și are o viziune foarte faină când vine vorba de educația copiilor. Având 2 copii mici e interesant când povestește despre cum face mici exprimente cu ei, dar nu le umple capul cu noțiuni teoretice și nu simte nevoia să le explice care e lecția pe care au învățat-o. Îi lasă să descopere și ulterior mai revine ca să sedimenteze informația, dar nu consideră că e important să știi definiții ci să înțelegi cum funcționează lucrurile.
Unul din citatele pe care le repetă constant e: „Îi învățăm pe copiii timp de 1-2 ani să meargă și se vorbească și apoi toată copilăria le spunem să tacă și să stea locului.”
La multe conferințe primește întrebarea: cum îi putem face pe copii să fie mai interesați de știință sau de ce nu scrie cărți despre știință pe înțelesul lor? El răspunde în primul rând cu citatul pe care vi l-am dat mai sus și ne spune că cei mici sunt întotdeauna curioși și zilnic încearcă să descopere lucruri noi, dar de multe ori se lovesc de nerăbdarea adulților și de strictețea lor. Așa că ajung să își piardă interesul și curiozitatea. Cât despre a scrie cărți despre știință pe înțelesul copiilor spune că e încă foarte important să scrie despre știință pe înțelesul adulților, pentru că niciun copil nu i-a pus întrebarea: oare ce-mi va spune horoscopul săptămâna asta?
92c
Articole

Poveste despre culesul malaiului

Acest articol, pe langa ca va fi scris fara diacritice, va contine si o gramada de regionalisme asa ca va inteteleg daca o sa doriti sa mai dati cate un google search sau sa va intrebati „batranii casei” despre ce vorbesc.

Pentru mine toamna a fost asociata mereu cu activitati agricole. Cules struguri, scos cartofi sau cules malai. Ultimele doua erau printre preferatele mele, desi mi se pareau sarcini astronomice. Mai ales culesul malaiului (n-o sa-i zic porumb). Malaiul era cules de mana. Asta insemna ca iti legai un sac in jurul taliei sau in jurul gatului si te bagai printre doua sire inalte de 2 metri. La finalul zilei erai plin de praf, de mici taieturi de la frunzele uscate, plin de puf din ala din care iti faceai si mustata cand erai mai mic. Si puneam totul in car sau in remorca de la tractor cand ne-am mai modernizat si stiai ca distractia abia incepe. Ajungeam acasa si descarcam totul in sura. Era o gramada imensa de malai care astepta sa fie desfacat. Celor mai mici ne placea sa stam cat mai sus si sa aruncam de acolo cu cucuruzii in poarta surii, spre locul unde strangeam varianta desfacata. Din cand in cand mai nimeream din greseala cate un cap de om, dar nu s-au soldat incidente majore. De obicei si in timpul zilei aveam oameni la ajutat, dar seara se stia clar cine a cules peste zi malai si la cine trebuie mers la desfacat. La noi din start veneau inca vreo 2 familii la ajutat: bunicii verisorului meu si badea si lelea Pașcului si copilul lor, Ioanea Pașcului, cel care a anuntat nasterea mea in sat (dar asta e alta poveste). Deci eram in jur de 10 oameni la desfacat intr-o seara si stateam cateva ore bune. De obicei daca era sambata seara stateam mai mult, era o atmosfera relaxata si de multe ori reuseam sa terminam totul de desfacat. Asta insemna ca a doua zi de dimineata puneam totul in saci si-l duceam in coștei. Hoaspele le dadeam pe obloanele dintre sura si poiata direct la vaci. Dar inainte saream mult pe ele, ne faceam papusi sau alte jucarii. Si mai ramanea o activitate de care m-am putut bucura abia dupa ce am mai crescut si am avut voie sa lucrez cu secerea: taiatul hulujilor. Bunicul ii lega apoi in snopi mari si punea mai multi snopi impreuna si se facea asa ca un cort. Ne ascundeam acolo, ne jucam si ne inventam o gramada de scenarii. Toate aceste activitati, care initial durau cateva zile si implicau munca multor oameni au fost efectiv spulberate ieri, cand am intrebat-o pe mama in ce stadiu sunt cu malaiul: „E gata!”

Cum adica „e gata”. L-au cules cu o masina. „Aaa..si trebuie desfacat numai?”

„Nu. L-a cules masina direct desfacat, numa’ l-am bagat in coștei.”

Si uite asa, zeci de ani de obiceiuri, povesti, comunitate, s-au pierdut. Ma bucur ca bunicii au putut sa rezolve mult mai rapid aceasta sarcina agricola si melancolia mea nu e pentru complexitatea si dificultatea sarcinilor de demult. Dar simt asa o pierdere cand ma gandesc ca n-o sa mai avem seri de desfacat, ca lelea si badea Pașcului nu mai sunt printre noi, ca usile se inchid si nu se mai pune numai matura in prag, ca trebuie sa suni chiar si la tara inainte sa intri in curtea unui om…S-a pierdut ceva din lumea satului si nu stiu cum am putea face sa impacam toate beneficiile modernitatii cu sentimentul acela de apartenenta si de comunitate pe care nu-l mai simt cand merg la bunici.

malai.jpg

Articole

Salutari de pe talpa iadului

Am aflat multe in ultima luna despre mine ca om care vrea sa traim toti in pace si armonie pe acest pamant (wink). Ca om care a mers mult la biserica, a citit o gramada din vietile sfintilor, biblie, stie probabil inca liturghia pe de rost, istoria bisericii ortodoxe etc, as zice ca nu ma precipit sa imi dau cu parerea despre ceva ce nu e in zona mea de cunostinte.
Initial am crezut ca oamenii din lista mea care tot posteaza zilnic cu patos Pro-Referendum sunt cei cam peste 40 de ani, crescuti intr-un anume mediu, „cu frica de dzeu” etc. Apoi mi-am dat seama ca am in jur si oameni tineri, cu afaceri de succes, din diferite secte. Ah, chiar sunt socata cati oameni bogati din Cluj si nu numai sunt ultra religiosi si afiliati la ceva secta. Poate stiu ei ceva secret, dar trecem peste. Eu pe oamenii astia ii admiram, chiar daca nu ma pasiona sa ma inscriu in clubul lor. Uite, se strang in comunitate, se ajuta, nu fac rau nimanui. Dar fac ceva. Uneltesc. Impotriva tuturor celor care nu sunt de acord cu ei. Si nu ma intereseaza ca uneltesc, ci ca devin veninosi cand li se atrage atentia ca nu e prea crestineste sa ingradeasca drepturile altora. Anii trecuti erau cu obsesia cu avortul, acuma cu orientarea sexuala. Prima au pus-o doar pe waiting list, aveti rabdare.
Am aflat de la crestinii ortodocsi+sectanti ca cei care nu merg la referendum:
1. Isi iubesc mai putin copiii
2. Vor arde pe talpa iadului (sa-mi spuna cineva cam cu cat e mai mare nivelul de disconfort, fata de buza iadului unde aveam locul rezervat)
3. Sunt satanisti (am trecut peste treptele cu atei, agnostici, evolutionisti, acuma daca zici ceva esti direct satanist). Hail to Lucifer daca tot credem in basme!
4. Au tendinte de zoofilie, pedofilie etc. (Eu personal nu am, dar va pot da niste nume de oameni cu familie traditionala sau inalti prelati si statut social „bun” care au)
M-am saturat sa am aceasta discutie in care una din parti vorbeste argumentat dpdv sociologic, politic, istoric, stiintific si ceilalti ne zic povesti din Biblie. Acuma serios. Nu e echilibrat dialogul. Nu putem compara argumente din 2 sfere total diferite. Traim intr-un s(t)at secular si argumentele trebuie luate pe baze logice, nu pe credinte. E foarte dragut ca mergeti la biserica, e foarte bine ca vreti sa ajungeti in rai si toate alea. Dar nu e ok sa deveniti atat de inversunati impotriva altora. Si cand aud chestii de genul: dar noi nu-i judecam, ci doar ii consideram dezaxati si cu boli psihice. Nici o clipa nu-i judecam. Na, nici eu nu va judec cand singurul vostru argument e o carte si un dumnezeu care va lasa sa va comportati in halul asta. Se presupunea ca e prebun, prea, prea…
N-am fi ajuns azi poate sa ne dezbinam pe facebook si sa folosim calculatoare sau poate nici nu ne-am fi nascut daca razboiul nu ar fi fost scurtat datorita unui om caruia va rog sa-i multumiti diseara in rugaciunile voastre: Alan Turing. Ar merita sa fie trecut in calendar cu rosu la cate a facut pentru omenirea asta si cat a patimit. Un adevarat martir despre a carui viata ar trebui sa invete toti copiii in scoli.
Va rog sa va abtineti de la comentarii in care va rugati pentru nemurirea sau salvarea sufletului meu. Am vazut cum sta treaba si de partea ailalta, nu-mi doresc sa fiu salvata, multumesc. Ce-mi doresc e sa cautati si sa cititi informatii din diverse surse. Cand apare o poza de la un gay parade sa nu dati share ca oile si sa ziceti ca oamenii aia sunt la usa si asteapta sa va fure copiii. Sa va amintiti ca homosexualitatea e si la femei (se numesc lesbiene) si ca nu doar doi barbati vor infia copiii (desi stim ca nu se va intampla asta oricum in Romania). Sa va uitati la Ellen Degeneres Show si sa vedeti ce valori promoveaza. Pai as prefera oricand sa-mi creasca ea cu sotia ei copiii. Sa cititi, sa cititi si sa va puteti intrebari.
Stiu ca sunteti pe „crede si nu cerceta” mode, dar am speranta ca putem totusi avea un dialog civilizat. Nu de alta, dar vad ca istoria se repeta si n-as vrea sa prind si eu un regim totalitar.
Hai ca s-a incalzit pe aici si eternitatea asta e lunga.
Articole

Meditatii si alte filosofii

Azi in pauza de pranz am avut un moment de maxima meditatie la nemurirea sufletului. Tocmai imi umplusem bine stomacul cu piure de cartofi si stiam ca peste cateva ore mai mananc o supa si gata pe ziua de azi. Cand m-a sunat Alexe, un om caruia i-a ars casa si e nevoit sa o ia de la capat cu 7 copii si o sotie bolnava. Dupa discutia cu el mi-am dat seama ca vreau sa-l ajut, dar am o anume retinere. Am mai patit si in alte cazuri sa se profite de mine si sa se intreaca masura. Si poate si cu Alexe o sa fie la fel. Dar mi-am dat seama, cand omul asta mi-a spus sumele de care are nevoie, ca i-as putea rezolva problemele intr-o clipa. Si ca daca as mai gasi cativa oameni dornici l-am ajuta sa se puna pe picioare. Si ca as putea sa-l sprijin o vreme lunar. E hotarat ca nu vrea ajutor social ci sa-si gaseasca de lucru. Si oricum de la primarie i-ar aproba cererea pentru o locuinta mai mare (momentan unii dorm pe jos), doar daca are adeverinta de venit. Si asa mi-am adus aminte de ceva ce imi propusesem de multa vreme. Ca lunar sa donez 5 sau 10% din venitul meu catre cineva care are nevoie. Zeciuiala se numeste asta in unele religii.

Sa revin la stomacul meu plin. De ceva zile tot citesc despre IF (intermitet fasting) si OMAD (one meal a day) si beneficiile pentru organism. Contrar studiilor care ne spun sa ne indopam cu 3 mese pe zi si 2 gustari, IF si OMAD zic ca are nevoie si corpul de un respiro, de momente in care sa nu tot digere mancare in nestire si sa se ocupe cu regenerarea celulelor. Va las pe voi sa cercetati subiectul, ca scopul meu nu e sa adun adepti :)) Dar mi-am adus aminte cat posteam in copilarie si cum da, in multe religii postul e un element central.
Si ca sa unesc ideea postului si zeciuiala. Imi dau seama ca lucrurile astea se intampla de mii de ani poate, dar ca undeva pe parcurs le-am pierdut sensul. Le-au adoptat si unele religii si am mers pe principiul ca asa se face. Abia daca sapam mai adanc descoperim motivele si beneficiile lor. De multe ori ni se cer ca un sacrificiu. Postesti ca sa fii pe placul lui dumnezeu. Eu una asa m-am razvratit si dupa ani de zile am renuntat la post. Plus ca popa nostru isi facea dezlegare zilnic si nimic nu mai intelegeam :)) Dar sa revin la subiect. Rostul postului si al donatiilor trebuie cautat in relatie cu noi nu cu ceva extern. Nu trebuie sa facem pe plac cuiva (divin sau nu), nu trebuie sa fie un sacrificiu. Trebuie sa fie o bucurie si o reimprospatare pentru trup si suflet/constiinta.
Zau ca-mi fac o secta daca o tin tot asa :))
Articole

Jurnalul unei alergătoare de noapte – la sat

Cu vreo lună de zile înainte să împlinesc 30 de ani m-am apucat de alergat. Mai cochetasem cu ideea și anii trecuți, mai alergasem pe bandă și de câteva ori și prin sat (stau lângă Cluj), dar de fiecare dată mă demoralizam când vedeam cât de obosită eram la final și că avansam destul de greu. Ce să mai, îmi găseam mereu scuze. La fel ca în multe alte situații, cred ca există un moment în care lucrurile se așează și se întâmplă un fel de declic. Dacă mi-ai fi spus acu-s câțiva ani că o să am un program de sport disciplinat aș fi râs și mi-aș fi mâncat în continuare ciocolata. Nu vă speriați…nu am renunțat la ciocolată.

Așa că m-am decis să alerg. Deși merg foarte mult pe jos zilnic, nu am o condiție fizică foarte bună și am vrut să schimb asta. Dar aveam nevoie de o motivație. Așa că am decis ca în acest an să alerg la un seminaraton. Primele antrenamente au fost oribile. Alerg predominant seara pentru că la țară lumea se uită după tine de parcă ai umbla goală pe stradă. Așa că aștept să se întunece, îmi pun căștile în urechi, buful pe față și pornesc la drum. M-a bătut gândul să merg iar la sală pentru că am parte de un abonament super ieftin prin intermediul companiei la care lucrez, dar mi-am dat seama că aș consuma destul de mult timp și nici nu prea îmi place să socializez și să fiu înconjurată de oameni când fac sport. Așa că pentru a nu alerga zilnic (am doar asfalt la dispoziție și mi-e milă de oasele mele) am găsit niște antrenamente pe youtube de yoga si pilates (pentru începători momentan), care să mă ajute cu durerile pe care le mai am inevitabil dupa alergările lungi și să îmi creeze un plus de rezistență.

La o lună după ce am început antrenamentele am participat la un cros de 5 km. Sincer, a fost un sentiment foarte fain să ai susținerea oamenilor, a fost super emoționant să văd un grup de participanți în scaun cu rotile, dar nu mi-a plăcut de mine pentru că mă demoralizam când mă întreceau alții așa că măream ritmul. Am terminat decent, undeva pe la mijlocul mulțimii (am fost vreo 3000 de participanți), dar mi-a fost incredibil de rău pentru că m-am forțat să fug cu o viteză mai mare decât eram obișnuită. Așa că sper să mă controlez pe viitor și să alerg în ritmul potrivit pentru mine, nu în funcție de capacitățile celorlalți. Scopul meu nu e să câștig semimaratonul, doar să-l termin 🙂

Peste 2 săptămâni o să particip la o cursă de 10 km și ulterior am timp până la final de septembrie să ajung la performanța de a alerga 21 de km.

Momentan pot alerga cam 7 km fără probleme și săptămâna asta o să încerc să ajung cam la 8-9. Încă sunt într-o perioadă de testare, dar în funcție de cât sunt de obosită la final de zi antrenamentele mele variază între alergări de 5 km+ 45 min (yoga+pilates) în zilele bune, doar una din cele două activități în zilele mai obositoare, pauză (o dată pe săptămână), 1 alergare lungă în care să încerc să-mi depășesc săptămânal limitele (de obicei vinerea sau sâmbăta) și 1 zi în care fac alt sport (de obicei în weekend ieșim la alte activități: tenis, badminton, drumeții).

Deocamdată asta e viața mea și sper să mă țin de alergat ca să ajung cu bine la semimaraton 🙂

Articole

Acest iubit amnezic cu care mereu o iei de la zero

Nu-ți place de el și pace. Dar știi că e decizia bună, că ar fi bine pentru tine să vă împrieteniți, să vă întâlniți măcar de două-trei ori pe săptămână. Dacă vrei să ai benefiicile totale ale acestei relații ai face bine să fii dispusă să transpiri la greu. Poate reușești să condimentezi relația cu ceva mișcări de dans, poate vă vedeți în natură, poate încercați și ceva cu mai mulți prieteni…

 

Dar problema e că oricât de departe ai ajunge în această relație totul se dărâmă la prima pauză mai mare de 1 lună (zic în cazul meu). Nu e ca și cum i-ai spune: mai ții minte toate amintirile create, toate momentele în care am crezut că nu mai rezist și am mai rezistat un pic? (wink inserted here). Hai să pornim din acel loc și să construim mai departe!

 

Nope. Sportul și corpul tău se comportă ca doi străini. Nu…doi străini s-ar evita politicos și poate și-ar zâmbi dacă e cazul. Mai degrabă ca doi  deținuți care au o singură gură de aer rămasă într-o pungă și se chinuie, se sugrumă reciproc ca să ajungă la ea. Așa e mereu la prima întâlnire după o pauză mare. Zici că veniți de pe planete diferite.

 

De asta mi-am promis să nu mai fac muncă de Sisif și să mă țin de treabă. E prea greu să o iei mereu de la 0 cu acest iubit amnezic. Și e prea faină senzația după ce reușești să-l domini și să primești tu ultima gură de aer 🙂 (n-am zis că e relația perfectă 😉 )