RSS

De ce citesc?

04 Apr

Vă povesteam într-un post anterior de concursul organizat de Libris (librărie online şi cărţi online). Cerinţa principală e ca bloggeri şă scrie un post cu titlul „De ce citesc?” în care să prezinte 10 motive pentru care lumea ar trebui să citească. Eu una nu-mi permit să dau sfaturi, aşa că o să încerc să explic din ce motive citesc eu.

  1. Citesc din dependenţă. Ştiu, sună ciudat. Am început pe la 5 anişori şi nu am reuşit să mă mai opresc. La un moment dat s-a săturat tata (mare cititor de ziare) să tot dea banii pe cărţi şi eu să le termin a doua zi aşa că s-a rugat la bibliotecă să-mi facă şi mie permis chiar dacă eram mai mititică. Şi aşa au început drumurile mele săptămânale în celălalt capăt de oraş la biblioteca judeţeană.
  2. Nu vreau să uit amintirea primei cărţi. Cel mai frumos sentiment legat de cărţi e amintirea primei cărţi MARI citite. Nu o să uit niciodată „Vrăjitorul din Oz” în format mare, cu poze frumoase şi coperţi groase. De fiecare dată când iau o carte în mână îmi aduc aminte de acel moment şi mă bucur să descopăr o nouă poveste.
  3. Încerc să ţin pasul. Ştiu că pare un motiv ciudat, dar când ai lângă tine un licenţiat în biologie cu job în IT şi pasiune pentru tot ce înseamnă tehnologie, ştiinţă şi multe altele, trebuie să aduci un pic de echilibru în casă şi să-i recomanzi şi câte o carte de ficţiune:). Plus că dacă nu mă pricep la ADN, ARN, retro-viruşi sau chestii din IT, măcar să aduc şi eu noutăţi în casă din lumea cărţilor.
  4. Citesc pentru a-mi prelungi viaţa. Ok..nu e o idee originală. Dar chiar despre asta citeam la Umberto Eco zilele trecute. Cu ajutorul cărţilor trăim nu numai viaţa noastră ci şi a zecilor de personaje. „Cartea este o asigurare pe viaţă, o mică anticipare a nemuririi. Înspre trecut (vai!) şi nu înspre viitor. Dar nu le poţi avea pe toate”. (Umberto Eco – Pliculeţul Minervei)
  5. Sunt o persoană cu mult mai multă răbdare când am o carte la îndemână. Moştenirea principală de la tata e lipsa de astâmpăr cum s-ar zice prin Ardeal. N-am astâmpăr şi pace. Nu rezist la cozi infernale, la drumuri cu autobus, maşină, tren. De mică mi-am învăţat lecţia şi nu ies din casă fără o carte în geantă (acesta fiind motivul principal pentru care am început să port geantă;)). Pot să stau la cozi  cu zâmbetul pe buze şi timp berechet pentru citit.
  6. Citesc pentru a învăţa ceva nou. Chiar dacă în general citesc ficţiune, tot timpul citesc şi din domenii cât mai variate. În funcţie de preferinţele formate (relaţii internaţionale, psihologie, un pic de medicină, istorie, spiritualitate, religie), încerc pe cât posibil să-mi cumpăr cărţi care să-mi dezvolte cunoştinţele şi pe care să le am cu drag în bibliotecă.
  7. Citesc pentru că sunt „pofticioasă”. E la fel ca şi cu ciocolata. Când vezi recenzii la o carte pe net, ai în jur alţi bloggeri pasionaţi care laudă o carte..e greu să te abţii şi să nu o citeşti.
  8. Citesc pentru copiii şi nepoţii mei. Din păcate în familia mea nu au prea existat pasionaţi de lectură. Mama a avut o perioadă mai activă dar s-a lăsat purtată de „viaţă”, iar tata mă ceartă permament că-mi stric ochii. I-am explicat că-s ochii mei şi dacă orbesc o să citesc în Braille dar tot o să citesc. Eh..eu vreau să ştiu ce să le recomand copiilor şi nepoţilor mei. Vreau să le pot insufla aceeaşi pasiune (nu să-i oblig). Nu ai cum să îi determini să aprecize lectura dacă nu ai habar despre ce vorbeşti. Vreau să fiu ca bunica unei colege: bătrână, cu găleata de mere (în cazul meu o cutie cu ciocolată) lângă mine şi cu teancul de cărţi…şi să citesc până dimineaţa (din câte observ oamenii în vârstă orcum nu prea au somn aşa că aştept cu drag acea perioadă).
  9. Citesc de drag. Nimic nu e mai relaxant pentru mine decât o zi de weekend, fie că e ploioasă, fie că stau pe o bancă în parc, alături de Moxi al meu şi citim. Ne mai luăm cu poveşti, ne mai facem planuri despre ce cărţi am pe wishlist şi ar putea trece în „have-list”.
  10. Citesc pentru a fi independentă. Mă refer aici la libertatea de gândire şi la ideile pe care, conştient sau nu le adoptăm de la TV şi din media în general. Fie că e vorba de politică, de religie, de psihologie, prefer să nu am păreri fixiste şi să mă documentez din surse diferite. Încă nu ştiu cine sunt cu adevărat, care e scopul meu pe aici, de ce există bine şi rău…dar sunt pe drumul cel bun. Am o grămadă de cărţi gata să îmi vină în ajutor:).

P.S: Abia acum observ şi îmi place cum mi-a ieşit simetria asta între primul şi ultimul motiv. Sunt dependentă de cărţi pe de o parte dar ele îmi oferă independenţa necesară să gândesc “outside the box”.

Update: să mă laud puţin cu toate cărţile:D primite de ziua mea:)

IMG_2681

 

SAMSUNG

 

IMG_2705

Şi pentru că e totuşi vorba de un concurs, pe lângă motivele expuse de mine, juriul va lua în considerare şi comentariile lăsate la acest post. Aşa că vă rog să-mi lăsaţi un comentariu prin care să-mi spuneţi ceva despre voi ca cititori. Fie că îmi spuneţi de ce citiţi, ce citiţi acum sau care e cartea voastră preferată, eu una o să mă bucur să îmi îmbogăţesc lista de lecturi şi să văd că fac parte dintr-o comunitate pasionată de lectură. 

523374_508692319176401_2056006699_n

5475_505833586128941_22887950_n

 
79 comentarii

Publicat de pe aprilie 4, 2013 în Articole, Carti

 

79 responses to “De ce citesc?

  1. coolal3z

    aprilie 4, 2013 at 5:50 pm

    Citesc pentru ca imi place sa evadez din realitate, pentru a uita de restul lumii si a visa cu ochii deschisi :)

     
    • simsim

      aprilie 7, 2013 at 3:27 am

      multumesc de comentariu. imi plac motivele tale:)

       
  2. Irina Stoica

    aprilie 4, 2013 at 6:03 pm

    eu citesc pentru ca imi permite nu doar sa cunosc personajele fictive, ci si oameni “reali”, pentru ca am ajuns sa am conversatii super interesante cu cei de care m-a legat fix pasiunea pentru carti :D

     
  3. Iza

    aprilie 4, 2013 at 6:12 pm

    Citesc pentru a-mi largi limitele.

     
    • simsim

      aprilie 7, 2013 at 3:28 am

      frumos ai zis.scurt si la obiect:)

       
  4. Liliana Negoi

    aprilie 4, 2013 at 6:16 pm

    :) Cartile au intrat in viata mea de timpuriu, si mi-au fost mereu dragi, asa ca te inteleg perfect. Ce citesc eu…orice imi da de inteles ca am ceva de invatat. Chiar daca asta inseamna povesti. Si din povesti invatam, nu doar din manuale sau sau carti de specialitate. De ce citesc eu…pentru ca nu pot altfel. Mi-s prea dragi cuvintele ca sa nu imi fie dragi cartile. Mama mea isi aminteste mereu ca dupa ce s-a trezit ca la 4 ani invatasem singura sa citesc nu mai simtea ca are copil in casa. Ma pierdea prin cate-o camera cu tot felul de carti langa mine. Te pup – nu stiu daca o sa castigi concursul asta (desi iti doresc din tot sufletul sa castigi) dar stiu deja ca ai castigat enorm prin simplul fapt ca iti place sa citesti! :)

     
    • simsim

      aprilie 4, 2013 at 6:21 pm

      multumesc mult. te stiu pasionata de citit si de cuvinte si iti admir talentul. cand ascult poeziile pe care le postezi ma trec fiori.ai o voce foarte expresiva:)

       
      • Liliana Negoi

        aprilie 4, 2013 at 9:28 pm

        :) randul meu sa iti multumesc. ma bucur tare mult sa te stiu printre “ascultatorii” mei :).

         
  5. Ermiona

    aprilie 4, 2013 at 9:31 pm

    Citesc deoarece ma relaxeza, ma incanta, ma imbogateste, ma eibereaza intr-o anumita masura…insa nu citesc orice, cu timpul mi-am format un filtru prin care cern informatia…filtru care nu ma inrobeste si nu ma limiteaza, ci care ma fereste de balast…

     
    • simsim

      aprilie 7, 2013 at 3:25 am

      multumesc de raspuns Ermiona. imi place cum gandesti. te pup

       
  6. Ruxu

    aprilie 5, 2013 at 7:17 am

    Eu una citesc din nevoie, nevoia de a ma detasa, de a ma transpune intr-o carte cu mult mai buna decat realitatea, nevoia de a simti ca sunt parte dintr-o poveste care m-a acaparat cu totul si din care nu mai vreau sa ies.
    P.S. mi-a placut extrem de mult Decalogul motivelor tale. Si desi si eu particip la concurs, sper ca tu sa iei unul din cele 3 premii. Bafta!

     
  7. Roxana I

    aprilie 5, 2013 at 10:01 am

    Buna!
    Eu citesc pentru ca ma relaxeaza enorm si in acest fel reusesc sa ma detasez de toate problemele vietii de zi cu zi :) Nu as putea sa imi imaginez o lume fara carti, fara atatea personaje deosebite. Simt ca din fiecare carte pe care o citesc am ceva de invatat, ma identific cu unele personaje :)
    Intr-un cuvant, n-as putea sa-mi imaginez o viata fara aceste mici comori, denumite carti :)
    As avea si o rugaminte la tine, daca nu te superi. Ai putea sa actualizezi lista de lecturi pe 2013 (de la sectiunea Coltul cu carti)? Ar fi mult mai usor sa gasesc recenziile tale in acest fel :)
    Iti urez o zi frumoasa si multa bafta la conculrul organizat de Litera!

     
    • simsim

      aprilie 5, 2013 at 10:05 am

      multumesc de comentariu. concursul e organizat de cei de la Libris. O sa updatez lista mai ales ca am mai scris recenzii si la cartile din 2012..multumesc de sugestie:)

       
  8. Roxana I

    aprilie 5, 2013 at 11:27 am

    Libris, scuze!! Doar ma gandeam la librarie dar am scris Litera! :)

     
  9. Alina

    aprilie 5, 2013 at 3:13 pm

    Eu una citesc atat de placere cat si ca sa ma documentez in unele domenii. Ultima carte faina citita a fost Maestrul si Margareta:)

     
    • simsim

      aprilie 7, 2013 at 3:24 am

      multumesc de raspuns, chiar ma gandeam zilele trecute sa recitesc aceasta carte.

       
  10. anca

    aprilie 5, 2013 at 4:12 pm

    de ce citesc?…depinde de ce anume( a se intelege carte) citesc…poate fi doar de relaxare, de curiozitate, nevoie de informatie!:) oricum, virusu nu m’a lovit atat de puternic , probabil pentru ca mama mea incerca din rasputeri sa ma faca sa citesc o carte, dar eu preferam o ecuatie, sau o integrala mai degraba:D dar mi’am redescoperit pasiunea pentru a citi later on!

     
    • simsim

      aprilie 7, 2013 at 3:23 am

      fiecare cu pasiunile lui:)ti pup anca si mi-e dor de tine

       
  11. laura

    aprilie 6, 2013 at 8:23 am

    eu una citesc din pura placere:)

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:04 pm

      eh..uneori citesc si de nevoie..daca e pentru facultate..dar se transforma in placere incet incet:))

       
  12. crina petrescu

    aprilie 6, 2013 at 9:47 am

    eu citesc mai mult de nevoie si nu prea am timp de lecturi relaxante..ce fain concurs..pacat ca nu am blog

     
    • simsim

      aprilie 7, 2013 at 3:20 am

      multumesc de vizita. sunt convlinsa ca cei de la Libris vor avea si alte concursuri. oricum, cred ca cei care vor castiga vor oferi la randul lor carti cititorilor:)

       
  13. Roberts

    aprilie 6, 2013 at 11:28 am

    imi plac motivele tale:) in multe din ele m-am regasit si eu. probabil ca voi participa la acest concurs (tentatia e prea mare) dar iti doresc sa castigi. scrii prea bine:)

     
    • simsim

      aprilie 6, 2013 at 11:43 am

      multumesc mult pentru cuvintele frumoase. nu sper la premii pentru ca nu e un blog mare (si nici nu-l vreau a fi). am scris din suflet si mi-e suficient. succes si tie. te pup

       
  14. Alexandra

    aprilie 6, 2013 at 11:35 am

    Eu am o marturisire de facut: iti urmaresc blogul inca de cand am dat de el, dintr-o intamplare foarte fericita, imi place foarte mult cum scrii, ador pur si simplu blogurile despre carti pentru ca ma inspira in alegerea lecturilor viitoare.

    M-ai inspirat si pentru inscrierea in acest concurs, momentan sunt in faza alcaturii listei cu motive. Desi reprezinti concurenta, iti tin pumnii, chiar as fi curioasa sa vad ce carti alegi de 900 de lei.

    Bafta multa si keep up the good work!

     
    • simsim

      aprilie 6, 2013 at 11:45 am

      multumesc mult. cand scriu recenzii de obicei o fac mult prea personal si ma pierd in parerea mea despre carte…dar pana la urma e un blog personal (doar ca sunt eu cititoare inraita). multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase si iti doresc mult succes. sa dai un semn cand ai motivele ca sa las coment si la tine (daca nu, oricum o sa urmaresc pe FB la Libris:). succes si spor la citit

       
      • Alexandra

        aprilie 6, 2013 at 12:06 pm

        Esti foarte draguta, las link si sa vedem cate din motivele noastre se suprapun, ca de la cititor dependent la cititor dependent. :))))

         
  15. Luisa Bunescu

    aprilie 6, 2013 at 5:57 pm

    citesc pentru a iesi din rutina mea, pentru a descoperi o noua lume, pentru a ma transpune intr-o eroina sau vrajitoare, in fine, pentru a nu fi doar eu.

     
    • simsim

      aprilie 6, 2013 at 6:03 pm

      multumesc pentru comentariu Izule:) te pup

       
  16. Spunsieu

    aprilie 6, 2013 at 6:59 pm

    Ah, ce mi-a placut chestia cu dependenta! Dar n-ai pomenit si de sevraj! Cea mai dulce dependenta! Pana la urma cred ca acesta e cel mai tare motiv. Dependenta!

     
    • simsim

      aprilie 7, 2013 at 3:17 am

      multumesc de raspuns. ai dreptate cu sevrajul:)

       
  17. coco

    aprilie 6, 2013 at 7:07 pm

    citim pentru a ne relaxa…nu pot dormi daca nu citesc…macar putin :)

     
    • simsim

      aprilie 7, 2013 at 3:16 am

      asa patesc si eu. multumesc de vizita:)

       
  18. Mărgeluţa

    aprilie 7, 2013 at 11:56 pm

    Ieri am terminat de citit “Cutia cu bomboane otravite” de Berkley (in 2 zile am dat-o gata, se citeste foarte usor) si m-am apucat de “Vipera sugrumata” a lui Herve Bazin (sunt deja la jumatatea cartii). Ambele sunt din colectia Carte de buzunar de la Jurnalul National si le-am primit cadou de la Al Meu Ca Bradul, deci imi sunt tare dragi. ;)

     
    • simsim

      aprilie 8, 2013 at 7:11 am

      multumesc de recomandari si de comentariu:) titlurile suna interesant

       
  19. nico

    aprilie 12, 2013 at 5:54 pm

    eu am inceput sa citesc asa din pasiune abia dupa 25 de ani..si ma mir cum am trait pana atunci. nu pot sa adorm seara daca nu citesc macar cateva capitole. e cea mai frumoasa metoda de a-ti petrece timpul liber

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:03 pm

      niciodata nu e prea tarziu. important e sa citesti carti faine si cu mesaje interesante

       
  20. mariana

    aprilie 12, 2013 at 8:52 pm

    cartea mea preferata e Micul Print. stiu ca poate e o alegere putin copilareasca, dar o recitesc ori de cate ori am nevoie de forte proaspete:)

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:03 pm

      nu e deloc copilaroasa. e cartea mea de suflet si o recomand tuturor:)

       
  21. alex

    aprilie 12, 2013 at 10:43 pm

    eu nu prea mai am timp de citit in ultima vreme si imi pare tare rau..ma bate gandul sa-mi iau un e-reader ca sa pot avea acces mai usor la carti..poate mai gasesc cate un pic de timp si pentru lectura.

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:02 pm

      si eu tot asa sunt..cand nu am loc in geanta sau sunt pe graba, iau tableta cu mine pentru ca am mai multe optiuni pe ea, plus ca e usurica

       
  22. flory

    aprilie 13, 2013 at 8:46 am

    ce concurs fain. pacat ca nu am blog. as fi participat cu drag pentru ca cititul e marea mea pasiune. iti recomand seria Dune:)

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:02 pm

      tocmai ce mi l-am downloadat si isi asteapta cuminti randul pe tableta:)

       
  23. vienela

    aprilie 13, 2013 at 10:54 am

    Ce bine suna asta: citesc din dependenta! Mie mi se intampla inca de cand eram copil sa citesc etichete si prospecte, atunci cand nu am nimic altceva, doar pentru ca ochii mei si creierul meu simt nevoia de a atinge litere adunate in cuvinte, in povesti…
    Bafta la concurs!

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:01 pm

      Multumesc la fel, Vienela:)

       
  24. narcisa

    aprilie 13, 2013 at 1:27 pm

    eu citesc pentru ca ma relaxeaza si pentru ca pot uita de grijile de peste zi. cartea mea preferata este Numele Trandafirului de Eco.

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:01 pm

      chiar scrisesem zilele trecute despre o alta cartea de-a lui Eco. Si mie mi-a placut mult Numele Trandafirului

       
  25. AndrEea

    aprilie 13, 2013 at 4:56 pm

    te-am urmarit si in cadrul campaniei vALLuntar si m-ai inspirat in alegerea lecturilor. ultima carte faina citita a fost Eleganta ariciului. succes la concurs

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:00 pm

      e una din cartile mele preferate. mi-a adus-o Mos Nicolae:))

       
  26. Alexa Pop

    aprilie 13, 2013 at 6:11 pm

    in ultima vreme m-am delectat cu tot felul de enciclopedii si ghiduri turistice…ma relaxeaza si ma poarta prin toata lumea si tot universul:)

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 8:00 pm

      cu ghidurile nu prea ma impac…imi fac un dor prea mare de duca..in schimb sunt mare fan enciclopedii..pacat ca nu-mi permit sa cumpar prea multe

       
  27. Amalia

    aprilie 13, 2013 at 7:16 pm

    eu citesc zilnic in drumul spre serviciu in autobus..cam acesta e singurul timp “liber”. chiar daca apuc doar cateva zeci de pagini, ma relaxeaza si imi da o stare foarte placuta.

     
  28. Amalia

    aprilie 13, 2013 at 7:17 pm

    a..si cartea pe care o citesc acum, “Din jale se intrupeaza Electra” e super faina:)

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 7:59 pm

      of de cand caut cartea asta..la biblioteca nu am reusit a o gasesc..poate cu noua tehnologie mi-o comand in format epub

       
  29. Stefy

    aprilie 13, 2013 at 8:14 pm

    eu una de multe ori prefer sa citesc decat sa ma uit la filme si seriale..aflu mult mai tarziu ca exista ecranizari ale cartilor citite si raman dezamagita ca nu seamana personajele cu ce aveam eu in cap:)

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 7:58 pm

      si eu am patit asa in special cu ecranizarile celebre:)

       
  30. liana

    aprilie 13, 2013 at 10:35 pm

    cititul face parte din rutina mea zilnica. nu trece zi sa nu citesc ceva si sunt fericita cand descopar carti bune

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 7:58 pm

      ce dragut ca s-au adunat asa de multi oameni pasionati de lectura pe aici:)

       
  31. katy

    aprilie 14, 2013 at 8:26 am

    o perioada nu prea am avut timp de citit si simteam ca lipseste ceva, ca nu e ziua completa..si incet incet am inceput sa rup din timpul pierdut pe net sau la tv si sa-l aloc cartilor. a fost cea mai buna decizie.

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 7:57 pm

      am avut si eu cateva scurte perioade de acest gen si mi se parea ca nu prea fac nimic util

       
  32. Alin

    aprilie 14, 2013 at 10:38 am

    eu citesc momentan “Universul intr-o coaja de nuca” a lui Hawking. Chiar daca are destul de multa fizica, e explicata mai pe intelesul tuturor si chiar imi place sa invat lucruri noi din lecturile mele.

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 7:57 pm

      ce fain…si eu il am acasa si l-am citit prin liceu..dar recunosc ca o sa-l mai citesc de cateva ori cu mai multa atentie:))

       
  33. dya

    aprilie 14, 2013 at 12:53 pm

    citesc de obicei inainte de culcare..in ultima vreme am fost fascinata de autorii rusi si lecturile mele se invart in aceasta zona. am descoperit si pe blogul tau cateva recomandari interesante si abia astept sa citesc Jurnalul Sofiei Tolstaia.

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 7:56 pm

      o da…e super faina cartea. si mie mi-a revenit apetitul pentru scriitori rusi anul acesta

       
  34. mara

    aprilie 14, 2013 at 12:58 pm

    eu in ultima vreme am timp doar de lecturile obligatorii pentru facultate si licenta..sper sa vina vara si vacanta ca sa ma pot delecta cu ceva romane faina..mi-am facut listuta din recomandarile tale de pe aici:)

     
    • simsim

      aprilie 14, 2013 at 7:56 pm

      ce ma bucur ca ti-am fost de folos cu recomandari:)

       
  35. diana borca

    aprilie 17, 2013 at 4:50 pm

    Succes draga mea! Nu mai stiu daca am comentat la tine dar vad ca oricum nu aveai nevoie. Cand castigi, ma ofer voluntar la alesul cartilor! :D

     
    • simsim

      aprilie 17, 2013 at 6:24 pm

      stai linistita ca nu am nicio sansa:)) am vazut blog cu peste 250 de comentarii..

       
      • diana borca

        aprilie 17, 2013 at 6:32 pm

        Deci fac bine ca nu ma uit cine-a mai scris. :) Si-asa…am inghitit in sec de cum am vazut cata lume se inghesuie. Imi tot zic…nu-ti fa iluzii…dar cum naiba sa nu-ti faci iluzii…in viata mea nu voi avea buget de 900lei pt carti. :)

         
      • simsim

        aprilie 17, 2013 at 7:12 pm

        eh..lasa ca mai pica din cer uneori..sa ne pastram optimismul…eu cred ca o sa avem si mai mult:)

         
  36. Ale

    aprilie 18, 2013 at 8:56 pm

    Felicitari pentru articol si succes! M-as bucura daca ai lasa un comentariu si la mine pe blog . Acesta este link-ul :
    http://anotherbooksworld.wordpress.com/2013/04/15/de-ce-citesc/

     
  37. Raluca P.

    aprilie 19, 2013 at 7:47 pm

    Foarte frumos articolul! Eu una citesc pentru a lua o porţie zdravănă de fantezie! :)

     
    • simsim

      aprilie 20, 2013 at 9:38 am

      multumesc de prezenta. ma bucur sa descopar asa de multi cititori pasionati:)

       
  38. blueroses

    aprilie 19, 2013 at 10:47 pm

    Ce mi-a placut cum ai plecat de la dependenta, ai trecut prin rabdare si ‘pofte; si-ai ajuns la independenta :)
    Mi-am facut si eu lista si chiar uitasem de rabdare – cartile m-au facut mai putin repezita, plictisita sau gata sa ma plang si sa abandonez diverse treburi.
    Ti-am scris la alta postare lectura actuala – “Pendulul” lui U. Eco – si deocamdata atat, e o perioada mai aglomerata la mine :)
    Mult succes si lecturi placute in continuare!

     
    • simsim

      aprilie 20, 2013 at 9:37 am

      nu a fost nimic intentionat in modul in care am expus motivele..au venit cursiv..abia la sfarsit m-am bucurat si eu de simetria si logica lor:)

       
  39. Maya

    aprilie 22, 2013 at 11:16 am

    Multa bafta la concurs.

     

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 101 other followers

%d bloggers like this: